Klaus Iohannis la Chişinău | Se cere retragerea cetățeniei elvețiene a presupusei iubite a lui Putin

Vladimir Putin și Alina Kabaeva la o întâlnire cu echipa olimpică a Rusiei, Moscova, 4 noiembrie 2004. Imagine de arhivă

În fiecare zi, moldovenii lasă zeci de mii de like-uri sub sute de articole publicate de presă pe rețelele de socializare. Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă. 

Știrile presei moldovene

  • Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni azi la Chișinău cu Președintele României, Klaus Iohannis, care face o vizită de lucru, scrie Diez.md. Potrivit autorităților, după întrevedere, la ora 18.10, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă.
  • Trei angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au interdicţie de a părăsi Chișinăul, scrie Newsmaker.md. Cei trei sunt bănuiţi că ar fi primit 15.000 de euro pentru trafic de influenţă, ca să-l influenţeze, adică, pe un procuror să claseze o cauză penală. Domiciliile le sunt precheziţionate.
  • Preşedinta Maia Sandu salută hotărârea Curţii Constituţionale de a simplifica procedura confiscării averilor ilicite, citim pe site-ul TV8.md. Acum, constată şefa statului, sistemul justiţiei are toate pârghiile la îndemână pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogăţit pe căi ilegale şi nu mai poate da vina pe obstacole legislative, deci trebuie să arate rezultate reale.
  • O importantă delegaţie guvernamentală din Azerbaidjan, din care făcea parte şi viceministrul Energiei azer, s-a aflat la Chişinău, citim în Mold-street.com. Oaspeţii din Azerbaidjan s-au întâlnit cu viceprim-ministrul Andrei Spânu, iar un comunicat al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării regionale ne informează că partea azeră vrea o cooperare bilaterală strânsă şi e dispusă să sprijine R. Moldova în fortificarea securităţii energetice şi economice.
  • Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, revine sub control judiciar. Decizia a aparține Curții de Apel, citim pe Unimedia.md. E vorba de un nou termen de 30 de zile, iar Unimedia spune că informaţia a fost confirmată de procurorul responsabil de comunicarea cu mass-media, Mariana Cherpec.

    Your browser doesn’t support HTML5

    Klaus Iohannis la Chişinău | Se cere retragerea cetățeniei elvețiene a presupusei iubite a lui Putin

Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe reţeaua de socializare Facebook cele mai dezbătute şi populare teme, potrivit aplicației CrowdTangle, rămân, în continuare, acelea legate de invazia Rusiei în Ucraina. Cea mai vizualizată postare ne spune că un grup de cetățeni elvețieni ar cere retragerea cetățeniei elvețiene a fostei campioane olimpice Alina Kabaeva, despre care presa internațională scrie că ar fi iubita lui Vladimir Putin.
  • O altă postare cu impact e mesajul video înregistrat de jurnalista Marina Ovsiannikova înainte de a intra în direct cu o pancartă anti-război în timpul știrilor de la Pervîi Kanal.
  • Pe Instagram, în ultimele 24 de ore, cea mai vizualizată postare ne spune că cetățenii Republicii Moldova pot călători fără vize în Brazilia, în urma Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Braziliei privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare.
  • Tot de pe Instagram aflăm că un ajutor umanitar de peste 19 tone - corturi, pături, saci de dormit, încălzitoare pentru corturi, generatoare și alte obiecte de primă necesitate - a ajuns în Republica Moldova, donație din partea statului italian. Ministrul de Externe Nicu Popescu a adus mulțumiri autorităților italiene pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților.