Misiunea nanosatelitului TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), s-a încheiat. Rectorul UTM, Viorel Bostan, a declarat Europei Libere că cercetătorii au pierdut legătura cu satelitul în luna martie și presupun că acesta s-a autodistrus.
Rectorul susține că misiunea acestuia a fost mai degrabă simbolică și a demonstrat că R. Moldova are potențial în acest domeniu. El a captat imagini din cosmos care, ulterior, au fost analizate de oamenii de știință. Un raport mai amplu va fi prezentat de administrația instituției la sfârșitul anului.
Viorel Bostan spune că savanții moldoveni lucrează deja la a doua versiune a satelitului, care va avea două secţiuni și ar putea fi gata în 2024.
Satelitul TUMnanoSAT cântărea un kilogram şi a fost proiectat, construit și testat, timp de 3 ani, de o echipă de studenţi şi cercetători de la Universitatea Tehnică din Chişinău. Lansarea lui în spațiu a fost posibilă datorită Agenției Aerospațiale a Japoniei care susţine, gratuit, proiecte spaţiale în toată lumea.
Satelitul din R. Moldova a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor Agenției Aerospațiale a Japoniei. Acesta a fost transportat în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare JSSOD, iar în aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo Dragon-2.
A fost lansat în spațiu pe 15 iulie 2022, fiind transportat cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX la Stația Spațială Internațională.
### Vezi și... ### NASA: Primul satelit construit în R. Moldova a fost lansat în spațiu