Profesorii iranieni cer două zile de doliu pentru studenții uciși în timpul protestelor

Asra Panahi, eleva omorâtă pentru că nu a vrut să cânte un imn dedicat ayatollahului Ali Hamenei

Un sindicat al profesorilor din Iran a anunțat două zile de doliu public pentru „sângele vărsat pe nedrept al celor care caută dreptatea și pentru uciderea odioasă a studenților iranieni”.

În declarația publicată de Consiliul de coordonare a sindicatelor profesorilor pe 20 octombrie se afirmă că, în timpul „reprimării sistematice” a recentelor proteste antiguvernamentale, autoritățile omorât „mulți studenți și copii în cel mai brutal mod”.

### Vezi și... ### Amnesty International: Cel puțin 23 de copii, uciși în Iran în timpul reprimării protestelor

Consiliul a confirmat anterior, într-o postare pe Telegram, că Asra Panahi, în vârstă de 16 ani, a murit în urma unui raid al forțelor de securitate la un liceu de fete din Ardabil, la 13 octombrie. Potrivit consiliului, Panahi a murit după ce oficialii orașului Ardabil au dus elevele la o demonstrație pro-guvernamentală și le-au cerut să cânte un imn care îl laudă pe liderul suprem ayatollahul Ali Hamenei. După ce elevii s-au împotrivit, forțele de securitate i-au atacat. Cel puțin șapte elevi au fost răniți. Se pare că Panahi a murit într-un spital la 14 octombrie.

Iranul a fost zguduit de revolte - una dintre cele mai profunde provocări la adresa regimului islamic de la revoluția din 1979 - după moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, în timp ce se afla în custodia poliției pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător hijabul pe cap.

### Vezi și... ### Cât de departe poate ajunge revolta din Iran