„Ne dorim proiecte de infrastructură de care să beneficieze cetățenii Republicii Moldova și ai României. În primul rând, infrastructură feroviară, rutieră, inclusiv construcția podurilor între cele două maluri ale râului Prut”, a declarat, la București, ministrul de externe Nicu Popescu, la o întrevedere cu omologul său din România, Bogdan Aurescu.
Potrivit unui comunicat de presă de la ministerul moldovean de externe, șefii celor două diplomații au discutat de asemenea despre interconectarea energetică și liberalizarea regimului de „roaming” în telefonia mobilă.
„Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încă o dată deschiderea părții române de a sprijini avansarea proiectelor bilaterale, care să producă impact pozitiv în Republica Moldova, venind astfel în sprijinul agendei de reforme și relansare economică promovate de către autoritățile de la Chișinău” – se mai spune în comunicat.