Șeful diplomației moldovenești a făcut anunțul în cadrul unei emisiuni televizate în seara zilei de 23 iulie. El a menționat că autoritățile vor identifica „alte soluții” pentru a rezolva această problemă.
„Acest sprijin a fost perceput ca ceva discriminatoriu, doar că trebuie să recunoaștem că copoii noștri, copilul meu are confortul de a învăța în aceeași limbă pe toată perioadă. Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a spus Popșoi.
- Vezi și: Statul ar putea aloca anual 1 milion de euro pentru copiii personalului din ambasade și consulate
Proiectul de lege prin care Guvernul urma să ofere indemnizații lunare de până la 700 de euro pentru copii lucrătorilor misiunilor diplomatice și consulare în străinătate a fost adoptat de Parlament în prima lectură, pe 18 iulie.
La 23 iulie, în timpul audierilor din Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a anunțat că în lectura a doua suma indemnizațiilor va fi redusă la 500 de euro, iar vârsta copiilor eligibili va rămâne la 18 ani, și nu 23 ani, cum s-a votat în varianta inițială.
- Te-ar putea interesa și: Nu 700, ci 500 de euro. Proiectul legii care oferă sprijin financiar copiilor de diplomați va fi amendat în lectura a doua
Vicepremierul a explicat necesitatea modificărilor legislative prin faptul că diplomații moldoveni nu-și permit să achite studiile în școli private, că sunt nevoiți să dea o treime sau jumătate din indemnizație pe plata grădiniței. Aceasta face ca numărul doritorilor de a merge în aceste misiuni „să se reducă vertiginos”, a explicat Popșoi.
Inițiativa nu este una nouă, fiind o idee mai veche a fostei guvernări democrate, care a discutat-o în 2013. Ministerul Afacerilor Externe a spus Europei Libere că practica propusă de parlamentarii PAS este una pe larg răspândită în serviciul diplomatic al altor state în serviciul diplomatic al altor state, inclusiv România, Georgia sau Ucraina.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te