La aproape an după ce Bulgaria a plătit în avans un miliard două sute de milioane de de leva (peste 615 milioane d euro) cele două reactoare de 1000 de MW fabricate în Rusia nu au fost livarte la amplasamentul centralei de la Belene. Soarta proiectului în care Sofia a investit până acum aproape un miliard trei sute de miliarde euro rămâne incertă, chiar dacă miercurii ministrul bulgar al energiei Temenujka Petkova a anunțat că trei mari companii internaționale doresc să participe la construcția centralei.
„Sosirea reactoarelor întărzie din vina producătorului rus”, a declarat într-un interviu ministrul Petkova. Ultimul termen menționat de ruși este în septembrie. Luna asta se va împlini un an de la plata în avans companiei Atomstroiexport a 1.2 miliarde leva egale cu peste 615 milioane de euro. După ce au făcut o inspecție la uzina din Rusia, experți bulgari anunțaseră că reactoarele vor putea fi transportate în luna aprilie
În comerțul internațional de regula plata se face după ce marfa este predată, iar un avans rar depășește 10-15% din valoarea afacerii.
Cazul „Belene” e însă departe de a fi unul normal.
Bulgaria a renunțat la proiectul nuclear fără a avea grijă să anuleze comanda pentru cele două reactoare.
Drept urmare ea a fost condamnată la Curtea de arbitraj internațional de la Paris să-și achite datoriile cu dobânda de rigoare. Rușii au renunțat la dobânda de 90 de milioane de euro, dar au cerut plata în avans a celor 615 de milioane. Așa s-a ajuns la situația de astăzi.
Sosirea reactoarelor la Belene nu înseamnă că lucrările de construcție vor fi reluate.
În anii 1980 un alt reactor de 1000 de MW produs la Uzinele Pilzen din Cehoslovacia de atunci contra 30 de milioane de ruble a sosit la Belene.
Până la urmă reactorul a fost revândut Rusiei iar pentru noul proiect nuclear au fost alese două reactoare rusești mai moderne de 1000 de MW.
Cele două reactoare vor aștepta într-un depozit special amenajat la Belene sosirea unui investitor care să continue realizarea proiectului. Un grup de bănci din China s-au arătat interesate, dar lucrurile nu au mers mai departe de semnarea unui memorandum.
Guvernul Borisov a avertizat că Bulgaria nu va investi mai mulți bani în acest proiect și nu va oferi garanții de stat pentru achiziționarea energiei electrice produse.
Ecologiștii au dat un semnalde alarmă în legătură cu deșeurile radioactive de pe urma funcționării centralei și de înalta seizmicitate a zonei.
„Cele două reactoare ar putea fi vândute unei terțe țări – a fost menționată Turcia, însă în acest caz pierderile Bulgariei vor fi mult mai mari”, a avertizat ministrul Petkova.
Până acum numai în amplasamentul centralei au fost investite peste 700 de milioane de euro.