Avocatul Alexandru Postica, Director de Program la Asociația Promo-LEX a confirmat, într-un interviu cu Europa Liberă, că tânărul Alexandru Rjavitin, evadat în 2015 din așa-numita armată transnistreană, a fost reținut de autoritățile transnistrene.
„Avem cel puțin confirmarea rudelor că se află în izolatorul de detenție de la Tiraspol”. Promo-LEX așteaptă acum să vadă care sunt acuzațiile oficiale aduse tânărului dar Alexandru Postică este de părere că situația acestuia este „vulnerabilă” pentru că într-un documentat al Europei Libere „a povestit cu lux de amănunte tot ce se întâmpla în timpul serviciului militar”.
Your browser doesn’t support HTML5
Este acum rolul Biroului de reintegrare, a continuat Postică, să caute mai multe informații , accesul unui avocat independent la informații din regiunea transnistreană fiind aproape imposibilă.
Alexandru Rjavitin a mers să-și viziteze familia în localitatea Pervomaisc din raionul Slobozia, iar în seara zilei de 18 decembrie a dispărut din propria casă. Inițial, asociația Promo-Lex de la Chişinău a difuzat un comunicat în care spune că Alexandru ar putea fi deținut în prezent în „Izolatorul de detenție provizorie al miliției din Tiraspol”.
Comunicatul Promo-Lex din decmbrie mai sublinia că asociația a atras atenția în repetate rânduri începând cu 2007 asupra fenomenului de înrolare forțată în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană, precum și asupra gravelor probleme, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolați forțat.