Reprezentanții Asociației Promo-LEX constată că, începând cu anul 1992 și până în prezent, în Zona de Securitate au existat incidente de tot felul. Experții dau exemplul jurnaliștilor care merg în Zona de Securitate pentru a documenta problemele sociale ale localnicilor și care se confruntă cu intimidări din partea pacificatorilor.
La o conferință de presă jurnaliștii Andrei Captarenco și Victoria Tătaru au vorbit despre incidentul pe care l-au avut pe 9 februarie, în Zona de Securitate, când au fost blocați la un post de control și militarii le-au cerut să șteargă imaginele realizate în regiunea transnistreană, fără a face trimitere la vreun act juridic, invocând pur și simplu că „nu se poate”. Jurnaliștii au chemat poliția, au solicitat reprezentanți Comisiei Unificate de Control, însă până la urmă și aceștia le-au recomandat să șteargă imaginile.
Jurnalista Viorica Tataru a remarcat că nu există reguli clare și că totul depinde de dispoziția omului de la post în ziua respectivă. Directorul Programului Drepturile Omului de la Promo-LEX, Vadim Vieru, a declarat că, după acest incident, din păcate, nu a urmat vreo reacție din partea autorităților constituționale sau a organismelor internaționale.
Potrivit lui, ceea ce s-a întâmplat generează întrebări legate de statutul misiunii de pacificare, care nu are termen stabilit și lipsa de reactive a reacția autorităților și a organizațiilor internaționale este un fapt regretabil, pentru că duce la impunitate.