Printre neregulile semnalate de observatorii Promo-LEX sunt transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului şi tentative de mituire a acestora. Abateri similare au fost constate şi în primul tur, doar că atunci participarea alegătorilor din stânga Nistrului a fost mult mai modestă.
Your browser doesn’t support HTML5
Observatorii au semnalat cel puţin 11 tentative de corupere a alegătorilor, dar şi un caz concrete în care votanții au primit recompense financiare. S-a întâmplat în oraşul Bender, a precizat şeful misiunii, Pavel Postică:
„La prezentarea fişei de însoţire a buletinului de identitate alegătorii sunt înregistrați într-o listă de către persoane şi li se oferă remunerare de până la 400 de lei. Ei trebuie să confirme prin semnătură că au primit resursele financiare. Conform declarațiilor sunt achitate doar acele persoane care s-au înregistrat cumva în prealabil pentru a beneficia de această remunerare. La fel, potrivit observatorilor, în regiunea transnistreană, satul Cocieri, în proximitatea secţiei de votare alegătorii discută între ei despre o situaţie similară atestată în oraşul Bender.”
### Vezi și... ### Poliția spune că a „documentat” incidentele de la 1 noiembrie de la VarnițaObservatorii au raportat cel puţin 22 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, majoritatea din regiunea transnistreană. În multe cazuri alegătorii erau transportaţi la secţii de unele şi aceleaşi unităţi de transport, dar au fost şi cazuri de implicare a unor unități de transport de capacitate mai mare decât cea permisă de CEC. Au fost înregistrate şi tentative de a împiedica circulaţia alegătorilor din stânga Nistrului, spune Pavel Postică:
„Pe traseul dintre Camenca şi Sănătăuca au fost împrăștiate pe traseu cuie metalice pentru a tergiversa traficul. Mai mulţi utilizatori de automobile şi-au spart anvelopele. La fel pe o perioadă scurtă de timp a fost tentativă de a bloca drumul de acces către localitatea Varniţa.”
Your browser doesn’t support HTML5
Printre alte nereguli semnalate de observatori sunt cazuri de agitaţie electorală, fotografierea buletinelor de vot şi zeci de cereri dubioase de solicitare a urnei mobile.
### Vezi și... ### Cum funcționează misiunile de observatori internaționali în alegeriInspectoratul General al Poliției a spus la amiază că examinează 9 cazuri de agitație electorală, 5 cazuri de blocare a traseelor, trei având loc în localitatea Varnița, Anenii Noi, unde sunt deschise patru secții de votare pentru alegătorii transnistreni. Poliția a fixat și 44 de sesizări privind transportarea organizată alegătorilor şi patru cazuri de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor.