Lucrările pentru ridicarea Zidului din Berlin au început pe data de 13 august 1961, într-o zi de duminică. Deoarece luni nu apăreau ziarele, presa scrisă răsăriteană s-a concentrat asupra subiectului abia în ediţiile apărute marţi, 15 august.
Your browser doesn’t support HTML5
Propagandă la unison: Ridicarea Zidului din Berlin
Mai toate ziarele reproduceau pe prima pagină o declaraţie a statelor membre ale Pactului militar de la Varşovia în care decizia închiderii frontierei a fost salutată şi descrisă ca o necesitate. Realitatea este ascunsă în spatele unei frazeologii sforăitoare.
„Declaraţia guvernelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia” (facsimil, Flacăra Roşie, 15.8. 1961)
Cititorii nu au aflat nimic despre cele peste 2 milioane de est-germani care au fugit în vest şi că Zidul era destinat întreruperii acestui flux de oameni. Dezinformarea s-a concentrat atunci pe culpabilizarea occidentului, formulată aşa: „Puterile occidentale nu numai că nu au depus eforturi în vederea normalizării situaţiei în Berlinul occidental, dar continuă să-l foloseasca intens ca centru de activitate subversivă împotriva RDG şi a tuturor celorlalte ţări ale comunităţii socialiste. Nu există nici un loc pe globul pămîntesc unde să fie concentrate atîtea centre de spionaj şi de activitate subversivă a unor state state străine şi unde ele să poată activa atît de nestingherit ca în Berlinul occidental. Aceste numeroase centre subversive trimit în RDG agenţi pentru a comite diferite acte de subversiune, recrutează spioni şi instigă elementele duşmănoase să organizeze acte de sabotaj şi diversiune în Republica Democrată Germană”.
Despre cei fugiţi în RFG se spune că sunt recrutaţi ca agenţi pentru a fi „retrimişi în RDG ca spioni şi diversionişti”. Ridicarea zidului este descrisă ca o necesitate în vederea introducerii unui „control eficient” şi o modalitate de a stopa acţiunile „perfide” şi „subversive” ale Occidentului.
Tot marţi, 15 august 1961, ziarele mai publicau şi „Hotărîrea Consiliului de Miniştri” al RDG, în care se justifica ridicarea zidului ca o măsură „împotriva uneltirilor vest-germane”. În această „Hotărîre”, răspândită de agenţia română de presă, Agerpres, se afirmă că vest-berlinezii pot vizita Berlinul de est, dar cetăţenii din est vor avea nevoie de o aprobare specială.
O reglementare relativ acceptabilă a fost negociată abia un deceniu mai tîrziu, după ce, în 1971, succesorul lui Walter Ulbricht, Erich Honecker, a ajuns la putere. Vestberlinezii erau obligaţi să solicite un soi de „viză de intrare” şi să schimbe o sumă prestabilită de mărci vestgermane în mărci estgermane. Cursul 1 la 1 era stabilit de autorităţile estice. Pe piaţa neagră se obţineau cel puţin 5 mărci est-germane pentru una vestgermană. Şederea în Berlinul răsăritean era limitată la 24 de ore. Cine întârzia risca să nu mai obţină dreptul de intrare pe teritoriul răsăritean. Pentru o vizită in zonele situate în afara Berlinului de est, era necesară o invitaţie. Bineînţeles şi schimbul valutar obligatoriu.
„La frontierele Berlinului occidental trebuie să fie ordine” (facsimil, Flacăra Roşie, 17.8. 1961)
Tot pe 15 august 1961 ziarele au publicat un articol al corespondentului ziarului sovietic „Pravda” din Berlin, în care au fost incluse declaraţiile unor cetăţeni. În stilul jurnalismului de partid şi de stat în mai toate aceste declaraţii citate, ridicarea zidului a fost calificată drept „O hotărîre justă!” (Sub acest titlu este reprodus articolul corespondentului şi în ziarul „Flacăra roşie”.) În acelaşi articol este incriminat şi primarul guvernator al Berlinului de Vest, social-democratul Willy Brandt, care a condamnat vehement ridicarea zidului. În opinia „Pravdei”, Brandt nu a făcut nimic altceva decît „să împroaşte cu noroi R.D. Germană şi celelalte ţări socialiste”. „Seara, întrecând orice măsură, Brandt a cerut anularea măsurilor înfăptuite [...] În faţa Porţii Brandenburgului s-au adunat huligani [...] Huliganii fascizanţi au urlat, au scandat lozinci revanşarde”.
Propaganda a continuat şi în zilele următoare, ocupând un loc central în presa din România, care, în acelaşi timp, se pregătea să întâmpine ziua de 23 august, descrisă atunci ca „ziua eliberării de sub jugul fascist”. Miercuri, 16 august 1961, în ziarele din România au continuat să apară alte articole cu titluri bombastice şi mincinoase ca: „Oamenii muncii din R.D. Germană îşi manifestă sprijinul faţă de măsurile luate”, sau „R.D. Germană îşi apără graniţele ca orice stat suveran”, sau „O zi neagră pentru aţîţătorii la război. Măsurile luate de guvernul R.D. Germane dau rezultate binefăcătoare”. Joi, 17 august 1961, se publică alte comunicate şi articole în care se susţinea în continuare ideea falsă că est-germanii „au primit cu vie satisfacţie măsurile” (citat din comentariul răspândit de agenţia de presă sovietică, Novosti).