Sute de persoane au protestat la Minsk împotriva perspectivei unei mai mari integrări între Belarus și Rusia, iar potrivit observatorilor este cel mai mare protest neautorizat din ultimul timp.
Mulți purtau steagul (interzis între timp) al primei republici independente Belarus și steagurile Uniunii Europene. Unii protestatari au fost și un lanț uman în lungul unui din cele mai importante bulevarde din oraș, replicând „lanțul uman” al balticilor, de acum 30 de ani.
Deși protestul nu a fost autorizat, poliția nu a intervenit, s-au înregistrat numai incidente minore.
Protestul are loc în timp ce, la Soci, președintele Aleksandr Lukașenka se întâlnește cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a discuta tratatul unional dintre cele două țări, de la semnarea căruia se împlinesc 20 de ani. Tratatul stabilea crearea unei uniuni care rămâne însă mai mult pe hârtie. Belarus depinde de țițeiul și gazul ieftine livrate de Rusia, care mai subvenționează, anual, cu 5 miliarde de dolari, economia de stat din Belarus.
Moscova pledează pentru o integrare militară și economică, iar în septembrie, cotidianul Kommersant a publicat un document, scurs presei, în care se vorbește despre o confederație economică până în 2022.
În ultimii ani, mai ales după ce Rusia a anexat abuziv peninsula Crimeea, Belarus a început să se distanțeze de Rusia, iar președintele Lukașenka a fost în noiembrie la Viena, prima sa vizită în Occident, în ultimii trei ani. Cu toate acestea, ultimele alegeri generale din Belarus, din 17 noiembrie, arată că actualul regim nu este interesat de o democratizare a țării: nici un candidat independent nu a fost ales în parlament, iar Lukașenka a anunțat că va candida pentru un nou mandat în 2020. El se află la putere de 25 de ani (a fost ales prima dată în iulie 1994).