Protestele și patriotismul instituțional înțeles pe dos

Protestele din ultima săptămână, care au avut loc în majoritatea orașelor mari din România sugerează că mulți dintre nemulțumiții care au ieșit în stradă sunt scandalizați de ultimele măsuri luate de autorități și încurajați de jandarmi și polițiști să stea peste ora legală. Nu este vorba neapărat de negaționiști, ci de persoane, desea tinere și educate care nu înțeleg, spre exemplu, măsura închiderii magazinelor la ora 18 de vineri până duminică și nici interdicția ieșirii din casă după ora 20 la sfârșitul săptămânii. Sigur, sunt destui revoltați împotriva purtării măștilor, iar ultimul protest a avut loc aseară la Oradea pentru deschiderea sălilor de sport.

Violențele de la începutul săptămânii nu s-au prelungit, dar probabil vor reîncepe în aceste weekend, chiar dacă Poliția și Jandarmeria au anunțat că au fost date 222 de amenzi, în valoare de 200.000 de lei și că 188 de persoane au fost audiate în urma manifestațiilor din București. Este vorba despre cei care au provocat incidente și au fost agresivi, nu despre cei care au încălcat legea nepurtând măști sau care se aflau într-un număr atât de mare în afara orelor premise.

Oamenii galeriilor s-au alăturat și ei protestului general împotriva restricților, la fel cum cu doi ani și jumătate în urmă veneau la protestele împotriva guvernului PSD. Fiindcă nu mai pot merge pe stadioane, acum acești suporteri par mai incisivi și mai provocatori decât de obicei. Dinspre ei vin scandările dure, cu tentă rasistă și xenofobă, iar unii sociologi, cum este și Gelu Duminică, au ajuns la concluzia că acesta este doar începutul, că în perioadele de criză majoră apar antagonismele, iar unii fac tot ce pot pentru a câștiga putere politică. Situația e comparabilă cu ceea ce s-a întâmplat în anii 30, spune sociologul.

Unul dintre catalizatorii protestelor este partidul Alianța pentru Unirea Românilor, care a chemat la revoltă și care setează tot mai mult agenda publică. Liderii acestui partid încearcă să speculeze nesiguranța și nemulțumirea și mobilizeze masele în favoarea lor. În același timp, totul se deplasează spre extreme, la Bacău revoltații le-au strigat medicilor sub geamul spitalului „asasinii”, la Pitești au urlat împotriva maghiarilor, la Timișoara răzvrătiții s-au dus sub ferestrele primarului germna Dominic Fritz și i-au strigat lozinci ofensatoare. Împotriva șefului Direcției pentru Situații de urgență au găsit sloganul „Arafat, nu uita, asta nu e țara ta!”

Revoltații au strigat peste tot „libertate”, dar ce fel de libertate își doresc? Una care să-i scoată din cadru pe străini sau care să-i determine pe cei care se ocupă de instituțiile de forță să nu pună legile în aplicare.

Jandarmii și polițiștii nu au intervenit înainte să înceapă violențele, stricăciunile, mizeriile. Au stat și au asistat cum zeci, dacă nu chiar sute de oameni se strâng fără să poarte mască, deci încălcând legea. Apoi, cu toate că ora până la care aveau voie să fie în stradă trecuse demult, oamenii legi tot nu au făcut nimic.

Într-o democrație, fiecare are dreptul la opinie și chiar la revoltă, dar fără să-i afecteze pe ceilalți și respectând legea.

Forțele de ordine au părut să facă și ele parte din masa nemulțumiților, fiindcă nefiind împotriva lor, li s-au alăturat, sugerând că sunt de acord cu încălcarea legilor antiepidemice.

Deocamdată nimeni nu le-a tulburat acest comportament, nici liderii politici din coaliția de guvernământ și nici conducerea Ministerului de Interne. Nu există încă o analiză a protestelor, a rolului jandarmilor și polițiștilor în descurajarea protestelor și măsurilor antipandemice.
Comportamentul instituțiilor de forță în acest caz seamănă cu ceea ce se întâmplă în anchetele despre profanarea cimitirelor evreiești, despre manifestările xenofobe și antisemite: și acolo vinovații sunt descoperiți rareori și adesea li se găsesc circumstanțe atenuante. Este vorba despre un fel de patriotism instituțional înțeles pe dos.