Prunele și strugurii, cu șanse mai mari pe piața UE decât roșiile și usturoiul

Plantație de roșii la Hlinaia, Edineț, 2021

Experți de la Chișinău anticipează că exporturile de prune și struguri de masă moldovene ar putea crește esențial după decizia de luni, 18 iulie, a Consiliului UE de a majora, pe o perioadă de un an, cotele de acces fără taxe pe piața europeană pentru aceste și alte cinci produse din R. Moldova care, până acum, nu erau complet liberalizate.

Anual, R. Moldova exportă între 45.000 și 50.000 de tone de prune, depășind chiar cota oferită acum de Uniunea Europeană. Struguri au fost exportați, anul trecut, 57.000 de tone, aproape de noua limită a exporturilor netaxate spre piața europeană.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Stas Madan, director de program la Centrul „Expert-Grup”

„Pentru aceste produse, în ultimii ani, a crescut foarte mult și geografia exporturilor în UE. Respectiv, este un potențial destul de mare”, explică într-un interviu cu Europa Liberă, expertul Stas Madan, director de program la Centrul analitic independent Expert-Grup.

Pe de altă parte, merele moldovenești, pentru care UE a decis să dubleze cotele până la 80.000 de tone, ajungeau preponderent pe piața Federației Ruse, până la războiul din Ucraina. Pe piața comunitară, R. Moldova exporta, anii trecuți, doar în jur de 10.000 de tone.

„În cazul merelor, va fi probabil o creștere a exporturilor mai ales către România, dar nu cred că vom ajunge să atingem acel plafon maxim”, afirmă Stas Madan.

În general, UE importă cantități infime de mere, având unul din cei mai mari producători de mere din lume – Polonia. „Nu cred că R. Moldova poate miza pe o substituire prea mare din contul piețelor europene”, spune expertul.

Un potențial de creștere a exporturilor există și în cazul cireșelor, dar deja în sezonul agricol viitor.

„Fiind produse perisabile, cireșele erau, la fel, exportate în mare parte pe piețele din Est. În contextul dificultăților de transport și logistice generate de războiul din Ucraina, piața UE va reprezenta, probabil, o bună oportunitate pentru producătorii de cireșe”, prevede Stas Madan.

În ce privește roșiile sau usturoiul, R. Moldova, de fapt, importă aceste produse, pentru că nu poate nici măcar să-și acopere consumul intern.

„Avem foarte mult de lucru la crearea capacităților interne pentru a putea exporta aceste produse, pentru ca producătorii moldoveni să fie suficient de competitivi ca să poată valorifica aceste oportunități”, precizează expertul.

Exportul celor șapte produse moldovene era, până acum, limitat pentru a nu admite un aflux sporit al lor către piața comunitară. „Și R. Moldova impune cote la anumite produse, cum ar fi, de exemplu, carnea. Noi putem importa din UE doar un anumit volum de carne, după care se achită taxe vamale. Acest lucru se face pentru a proteja producătorul autohton”, explică Stas Madan.

### Vezi și... ### Decis: Au fost majorate cotele pentru șapte produse agricole moldovenești pe piața UE

Uniunea Europeană este principală piață de desfacere pentru R. Moldova, acolo pleacă 65% din exporturile moldovenești.

„Piața europeană este o piață mare, stabilă, bogată și previzibilă, unde putem exporta tot mai mult, dacă investim în calitatea produselor noastre, dacă suntem competitivi. Iar creșterea exporturilor înseamnă creșterea veniturilor companiilor moldovenești, a salariilor și a numărului locurilor de muncă, a impozitelor plătite în bugetul țării și, respectiv, creșterea resurselor disponibile pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a comentat președinta Maia Sandu decizia Consiliului European.