PSRM pierde un deputat din cauza poziției partidului față de războiul din Ucraina

Alla Dolință s-a aflat în fotoliul de parlamentar din 2014 până în 2022. A fost aleasă pe listele Partidului Socialiștilor și a făcut parte din Comisia juridică, numiri şi imunităţi.

Socialista Alla Dolință a renunțat la mandatul de parlamentar și a părăsit Partidul Socialiștilor, potrivit zdg.md.

În cererea de demisie depusă la Parlament, Dolință și-a motivat decizia prin faptul că nu este de acord cu poziția Partidului Socialiștilor privind războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

„Ucraina este casa mea, deoarece părinții mei s-au născut acolo. Este un război. Îmi este greu să văd durerea, lacrimile, necazurile […] Am decis să renunț la mandatul meu de deputat, precum și să mă retrag din Partidul Socialiștilor, deoarece nu sunt de acord și nu susțin metodele, conceptul și retorica conducerii și a întregului partid”, a scris fosta deputată socialistă Alla Dolință.

Alla Dolință s-a aflat în fotoliul de parlamentară din 2014 până în 2022, a fost aleasă pe listele Partidului Socialiștilor și a făcut parte din Comisia juridică, numiri şi imunităţi.

Potrivit jurnaliștilor de investigație de la Rise.md, Alla Dolință a fost printre cei „mai importanți finanțatori ai formațiunii”, familia ei a deținut și clădirea actualului sediu central al socialiștilor și a condus fundația de binefacere a socialiștilor „Soluția”.

### Vezi și... ### Opoziția pro-Kremlin, prudentă și „pacifistă” față de invadarea Ucrainei

Partidul Socialiștilor a reacționat printr-un comunicat, în care acuză presiuni asupra deputatei.

„Regretăm faptul că asupra colegei noastre au fost făcute presiuni din partea diferitor structuri, emisari, servicii. […] Doamna Dolință a avut activități în țara vecină și înțelegem foarte bine că cineva a determinat-o să facă asemenea declarații”, a comentat vicepreședintele Parlamentului și unul dintre liderii PSRM, Vlad Bătrîncea. Potrivit acestuia, formațiunea sa politică pledează pentru pace. El a adăugat că mai mulți colegi de partid sunt supuși presiunilor, fără să ofere însă detalii.

PSRM, formațiune politică cu viziuni pro-ruse, nu a susținut discursul puterii de la Chișinău de condamnare a agresiunii militare inițiată de Moscova în Ucraina.

Într-o declarație din 24 februarie 2022, ziua în care a început războiul în Ucraina, PSRM a solicitat „autorităților să se abțină de la orice acțiuni sau declarații ostile, care ar veni în detrimentul securității și intereselor naționale ale R. Moldova. Afirmațiile tari și poziționările geopolitice războinice pot dăuna mai mult decât un foc de armă”.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | SUA acuză Rusia că deportează ucraineni