Numărul victimelor și amploarea daunelor produse de dezastrul de acum câteva zile este încă greu de estimat. Regiunea nu este la prima tragedie de acest fel, iar catastrofa apelor dezlănțuite are un precedent istoric tragic.
DniproHES în construcție în 1931. Când a fost finalizată, în 1932, era a treia hidrocentrală ca mărime din lume, după barajele americane Hoover și Wilson.
În august 1941, în timpul invaziei germane din Uniunea Sovietică, pe când trupele naziste se îndreptau spre Zaporojie, forțele Armatei Roșii în retragere au făcut o breșă în barajul centralei hidroelectrice Dnieper (DniproHES).
Barajul este situat la aproximativ 210 kilometri în amonte de locul unde se află astăzi barajul Nova Kahovka.
Apa se revarsă prin barajul DniproHES după ce forțele Armatei Roșii l-au distrus în timpul retragerii.
Mihail Pervuhin, oficialul responsabil cu centralele electrice ale Uniunii Sovietice la acea vreme, a declarat că inundația din 1941 a fost folosită ca armă când forțele germane s-au apropiat de malul vestic al fluviului Nipru. „Barajul trebuia să se spargă în așa fel încât torentul urma nu doar să împiedice inamicul să treacă pe celălalt mal, ci și să distrugă cât mai mult din echipamentul și forța sa umană", scria el în memoriile sale.
O ilustrație germană a distrugerii barajului din 1941, publicată în 1942
Explozia a avut loc fără ca persoanele aflate în zona inundabilă să fie avertizate. Un martor ocular povestea în presa ucraineană în 2009 că „toată noaptea s-au auzit strigăte de ajutor, vacile înotau și mugeau, iar oamenii se cățărau în copaci. Nu a venit nimeni să salveze oamenii".
O vedere aeriană a barajului DniproHES după distrugerea parțială a acestuia în 1941
Volodimir Linikov, un istoric intervievat de Serviciul ucrainean al RFE/RL în 2021, a afirmat că au fost probabil mii de morți în aval. El a sugerat că un raport german din 1942, potrivit căruia aproximativ trei mii de persoane au murit în urma inundațiilor, este probabil mai aproape de adevăr decât statisticile inventate de 80 de mii -100 de mii de morți.
Trupele naziste privesc cum apa se revarsă prin baraj.
Distrugerea barajului a provocat o undă de șoc în URSS, unde centrala hidroelectrică era considerată una dintre bijuteriile coroanei industriei grele sovietice.
Un jurnalist american, făcând o confuzie între etnicii ruși și sovietici, a scris în 1941 că „rușii au dovedit acum, prin distrugerea marelui baraj de la Dnipropetrovsk, că vor cu adevărat să ardă pământul în fața lui Hitler, chiar dacă asta înseamnă distrugerea celor mai prețioase bunuri ale lor”. El mai spunea că „ordinul lui Stalin de a-l distruge a însemnat mai mult pentru ruși din punct de vedere emoțional decât ar însemna pentru noi ca Roosevelt să ordone distrugerea Canalului Panama”.
Un muncitor fotografiat în 1946, în timpul reconstrucției barajului
Germanii ocupanți au repus parțial centrala electrică în funcțiune, dar în 1943 s-a schimbat cursul războiului, iar forțele naziste au aruncat în aer barajul în încercarea de a bloca înaintarea sovietică. Barajul a fost reparat în totalitate după război, până în 1950. În prezent, DniproHES este utilizat în proprietate privată.