Membrul grupului Pussy Riot, Alexandr Sofeev, a plecat din Rusia, pe 19 iulie, imediat după ce a fost eliberat dintr-un centru de detenție, unde a ispășit o nouă pedeapsă administrativă. Cu numai o zi înainte, a părăsit Rusia un alt membru al grupului Pussy Riot, Veronica Nikulșina, care și ea a fost reținută de două ori în decurs de o lună.
Alexandr Sofeev a declarat presei că membrii Pussy Riot pleacă din cauza persecuțiilor. El a mai spus că nu se consideră un „emigrant politic” și că nu exclude că va reveni în Rusia după alegerile în Duma de Stat, din septembrie.
Despre intenția de a părăsi Rusia a anunțat și o altă membră a Pussy Riot, Anna Kuzmin, care în ajun a fost și ea eliberată din detenție.
În ultima perioadă, cei trei au fost condamnați la diferite termene de detenție – între 12 și 15 zile, în mod repetat – sub acuzații de huliganism sau nesupunere la ordinele poliției.