Putin - o victorie à la π-rus în postul Paștelui și al Ramadanului

Orice cunoscător de maxime și erudiție de licean știe ce este o «victorie à la Pirus»: o aparentă izbândă militară, care, prin distrugerea resurselor învingătorului, se dovedește pe termen lung mai dezastruoasă decât o înfrângere temporară.

Die Zeit, în Germania, publică o analiză detaliată a ceea ce a devenit de acum o convingere generală a serviciilor secrete și a experților din Occident: Putin a fost rău informat de serviciile secrete (deși probabil nu în mod deliberat, ci mai degrabă din spaima de a-l contrazice sau de a i se spune adevărul). Este exact ceea ce consideră de altfel și Washington Post. La fel, The Guardian scrie că Putin ia decizii din ce în ce mai greșite deoarece nimeni nu îndrăznește să-i spună adevărul în legătură cu situația reală, sau să-i dea o opinie onestă. toți temându-se de acest om total izolat și din ce în ce mai imprevizibil.

Autorul analizei din Die Zeit, rusul Andrei Soldatov, a mai publicat zilele trecute și în New Yorker un studiu complex despre luptele de putere și epurările în cercul tot mai restrâns al apropiaților lui Putin.

Andrei Soldatov este și fondatorul și redactorul șef al site-ului Agentura.ru, pe care dezvoltă și mai în detaliu eșecul din Ucraina în studiul intitulat «Idioția planificată».

Le Monde constată astfel că o serie de mercenari din Compania Wagner au părăsit Republica Centrafricană, ceea ce pare a indica o lipsă din ce în ce mai acută de personal militar calificat.

Cum o rezumă în Italia La Repubblica, până și la televiziunea rusă se recunoaște acum deschis că “ne vor trebui ani ca să luăm Kievul”.

Cât despre anunțul unei retrageri parțiale, este doar «o tactică pentru a câștiga timp» la care Rusia este nevoită să recurgă, estimează, la Paris, Libération. Timp pentru ce? În Germania, MTV estimează că Georgia și Moldova ar putea fi următoarele ținte ale lui Putin.

Călătorie acolo unde nu mai e urmă de evrei

La Paris, Le Monde publică un reportaj (note de călătorie, mai degrabă), al marelui scriitor italian Erri De Luca la granița României cu Ucraina, în nord, acolo unde trec refugiați ucraineni pe podul de la Sighetu Marmației.

«Sighetu Marmației este orașul natal al lui Elie Wiesel, care, copil, a fost deportat la Auschwitz, primind apoi Premiul Nobel pentru pace. Nu găsesc nici urmă despre asta în oraș.»

Erri De Luca se ocupă și de chestiunea națională și identitară, care este de altfel preluată de multe publicații în contextul războiului din Ucraina (cum am făcut-o și noi aici punând întrebarea: “Cine-i rus? Cine-i ucrainean?”). el amintește astfel mare număr de “scriitori ucraineni de limbă rusă”, din care înșiră câțiva dintre cei mai importanți: Gogol, Bulgakov, Nekrasov, Babel.

Și așa ajungem la chestiunea națională, identitară, rusă, iar aici este de o mare ironie involuntară faptul că marele cotidian spaniol El Pais, atingând problema cercului ultranaționaliștilor ruși din jurul lui Putin, cei nemulțumiți de o eventuală evoluție pozitivă a negocierilor de pace cu Ucraina, îl pune printre aceștia și pe dictatorul Ceceniei musulmane, Ramzan Kadîrov. Presa de acasă insistă de altfel că el ar fi fost prezent recent în Mariupol, deși totul dă de crezut că el nu a ajuns de fapt în persoană până acolo.

Ramadan și postul Paștelui

Ramadanul începe sâmbătă, 2 aprilie, și va dura întreaga lună aprilie, în paralel cu postul Paștelui, altfel zis pentru forțele rusești împinse în spate de biserică, bombardate cu mesaje naționaliste mistice și mesianice, dar compuse parțial și din musulmani, va fi vorba de privațiuni în plus pe fundal post generalizat vreme de o lună.

Pregătiri de Ramadan într-o moschee din Peshawar, Pakistan, 30 martie 2022

Asta e valabil și în partea ucraineană, iar conform Times of Israel, atunci când a vorbit, prin video, la forumul de la Doha, Zelenski a evocat problema militarilor musulmani din Ucraina obligați să lupte pe fundal de post și privațiuni de tot felul.

De altfel, cum o anunță Al Jazeera, până și coaliția militară condusă de Arabia Saudită (unde Ramadanul începe cu o zi înainte, vineri 1 aprilie) în Yemen a anunțat un armistițiu pe durata postului.

În Cecenia, presa oficială (singura, de altfel), a anunțat deja programul lunii Ramadanului, însă nimic nu e prevăzut pentru militarii de pe front în Ucraina. Postul dublu Paște-Ramadan se anunță astfel dificil pentru mortul trupelor. Nu e de mirare că în limba română veche stomac se spunea în glumă ramazan, aidoma postului de-o lună al agarenilor. Mă taie la ramazan obișnuia să zică un creștin înfometat.

Vocea lui Putin în Alpi: de ce Elveția nu interzice „RT” și „Sputnik”?

Elveția nu mai este, de la o vreme, paradisul știut al oligarhilor apropiați Kremlinului. De la invazia rusă a Ucrainei, Elveția a renunțat parțial la tradiționala sa neutralitate și s-a alăturat măsurilor punitive ale Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei, cum o amintește site-ului de știri elvețian RTS.

Cu toate astea, mass-media de stat purtătoare a propagandei Kremlinului încă se mai bucură de favoarea Confederației Elvețiene. Motivul? Elveția nu aplică măsura adoptată de UE pe 1 martie privind difuzarea anumitor canale rusești, în special Sputnik și Russia Today.

Aceste canale, acum interzise în toate cele 27 de state membre ale UE, dar rămân disponibile în Confederația Elvețiană. Și asta chiar dacă, potrivit executivului CH, „aceste canale sunt instrumente de propagandă și dezinformare ale Federației Ruse”. Ceea ce determină mass-media din țările vecine, cum este germanul Frankfurter Allgemeine Zeitung, să se întrebe: „De ce oare lasă Elveția propaganda lui Putin să se răspândească fără opreliști?”

Pentru executivul elvețian, răspunsul este simplu: interzicerea canalelor Sputnik sau Russia Today ar încălca libertatea de exprimare. „Consiliul Federal este convins că este mai eficient să contracareze afirmațiile inexacte și dăunătoare, să le combată prin fapte decât să le interzică”, conform comunicatului oficial guvernamental de vineri 25 martie.

«Surjik», limba “terci”: în Ucraina, războiul cuvintelor

În sfârșit, rămânând în domeniul propagandei și al strategiilor semantice, Libération are în numărul de astăzi un complex scurt studiu al lingvistului Nicolas Tournadre, despre dimensiunea lingvistică a războiului.

Pe de o parte, denumirea însăși de «război» (voina, война), care e tabu în Rusia este pur și simplu interzisă în presă. De la început, cenzura a permis folosirea în presa rusă doar a expresiei «operațiune militară specială în Donbass» (vojennaja spetsoperatsija v Donbasse, специальная военная операция на Донбассе). Odată ce războiul s-a extins, a trebuit folosit: «operațiune militară specială în Ucraina» (vojennaja spetsoperatsija na Ukraine, специальная военная операция специальная военная в Украине).

Se mai vorbește apoi despre «denazificare» (денацификация) și de protejarea populaților din “Republicile Populare” Donețk și Luhansk de un «genocid» (геноцид) comis de naționaliștii ucraineni urmași ai lui Bandera (banderovțî, бaндеровцы), naționaliști ucraineni care fuseseră condamnați după al Doilea Război pentru că făcuseră parte din forțele de extrema-dreaptă (бaндеровцы) ale ucraineanului Stepan Bandera.

Ce mai rămăsese din presa independentă rusă, precum radioul Eho Moskvî sau canalul de televiziune Dojd au continuat să vorbească despre “război”, dar au fost închise și interzise. Studiul din Libération analizează însă și presa chineză, unde războiul este descris ca o «operațiune militară specială» (transcris în pinyin: tebie shijun xingdong) dusă împotriva rusofonilor de către «naționaliștii ucraineni» (wukelan minzuzhuyi fenzi), altfel zis retorica oficială din presa chineză e calchiată pe cea rusă.

Invers, retorica ucraineană pare mai inventivă și colorată. Rușii sunt desemnați ca «Orcii ruși» (Rosiis’ki orkî, Російські орки), de la numele acelor dezgustătoare și primejdioase creaturi inumane din filmele de science-fiction, orcii.

Tot așa, presa ucraineană mai vorbește uneori, sarcastic, despre câte un: «Rașist», termen compus, telescopat din «Rusia» și «fascist».

Dimensiunea lingvistică e doar un pretext

Textul din Libération mai are însă meritul de a lămuri puțin, pentru profani, și amestecul lingvistic care traversează cotidianul unei majorități a ucrainenilor.

Scrie Libération: «Trebuie amintit mai întâi că ucraineana este o limbă slavă aparte, undeva între poloneză și rusă, care care nu permite înțelegerea nici cu rușii și nici cu polonezii.

Dacă ucraineana este vorbită de majoritatea populației, dintre cele zece limbi vorbite în țară rusa ocupă a doua poziție (de la 30% la 50%) conform sondajelor. Dar aceste cifre nu iau în considerare o a treia „limbă” foarte comună, surjik (суржик, terci, un „amestec de cereale, în special grâu și secară”), care desemnează un amestec uzual de ucraineană și rusă.

De pildă, la televiziune, când e intervievat un primar, să spunem, întrebarea va fi în ucraineană, dar răspunsul vine după caz, în ucraineană, rusă sau «surjik»…

Spre deosebire de ruși, care nu înțeleg limba ucraineană, ucrainenii vorbitori de limbă rusă înțeleg în general foarte bine ucraineana oficială, dar de obicei preferă să se exprime în limba maternă. Nu este rar ca același interlocutor să treacă de la rusă la ucraineană în timpul răspunsurilor sale. Oricare ar fi limba folosită, însă, discursul e aceleași și denunță oroarea invaziei ruse și a bombardamentelor. Pentru că dincolo de cuvinte, există într-adevăr o țară agresoare și o țară invadată. Ascultând modul în care se exprimă ucrainenii vorbitori de limbă rusă din estul Ucrainei (în special de la Herson până la Harkov, via Mariupol), este ușor de observat că nu există nicio diferență în evaluarea situației între rusofoni și cei care vorbesc ucraineană. Dimensiunea lingvistică a fost doar un pretext folosit de separatiști.»

Concluzia finală ar fi, așadar, contrar înțelepciunii populare, că pasărea nu întotdeauna pe limba ei piere.