Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care permite mobilizarea în armată a persoanelor care au comis fărădelegi serioase, în timp ce Kremlinul continuă să adune trupe pentru războiul din Ucraina, unde a suferit recent mai multe înfrângeri.
Vorbind unor membri ai unor organizații de tineret și voluntari la Moscova pe 4 noiembrie, Putin a spus că 318.000 de bărbați s-au alăturat luptei după ce a anunțat o mobilizare parțială în septembrie, 18.000 dintre aceștia ca voluntari.
Putin: „49.000 din cei mobilizați sunt deja în misiuni de luptă”
Liderul de la Kremlin a făcut această declarație în aceeași zi în care a promulgat o lege care permite mobilizarea persoanelor cu dosare penale deschise, inclusiv a acelora care au comis încălcări grave ale legii, dar excluzându-i pe cei condamnați pentru abuzuri sexuale contra copiilor, pentru trădare, spionaj sau terorism.
„Din câte știu, 49.000 din cei mobilizați sunt deja în misiuni de luptă, în timp ce ceilalți sunt urmează cursuri de instruire”, a spus Putin.
După invadarea Ucrainei în februarie, Rusia a ocupat bucăți mari din teritoriul ucrainean, dar în ultimele luni a suferit pierderi considerabile de personal și de teritorii, în mare parte din cauza une contra-ofensive pe două direcții a armatei ucrainene.
Aceste eșecuri, în urma cărora Rusia încearcă acum să reziste în părțile pe care le mai controlează în sudul și în estul Ucrainei, și pe care le-a anexat în mod ilegal, au forțat Kremlinul să recurgă la o mobilizare parțială și să se bazeze din ce în ce mai mult pe mercenari și pe trupele cecene pentru a înlocui contingentele pierdute.
S-a relatat că Evgheni Prigojin, șeful organizației paramilitare Vagner și asociat al lui Putin, a recrutat mii de deținuți din închisorile Rusiei pentru războiul din Ucraina.
„Vom merge pe câmpul de luptă în chiloți”
Putin a mai spus pe 4 noiembrie că fluxul de voluntari pentru efortul de război continuă, în ciuda multor semne că mobilizarea nu e deloc populară.
Zeci de mii de bărbați ruși și-au părăsit imediat țara după decretarea mobilizării, în multe părți ale Rusiei au fost raportate proteste, dispersate rapid de către agenții de securitate..
Între timp, zeci de înregistrări video au arătat bărbați mobilizați plângându-se că nu au alimente, îmbrăcăminte, echipament și nici cazare.
Your browser doesn’t support HTML5
Unii s-au plâns că nu au serviciul militar satisfăcut, și cu toate astea au fost chemați sub arme, deși Putin a spus că numai aceia care au făcut armata și au experiență de luptă vor fi mobilizați.
Militari de la o bază din orașul Ulianovsk au confirmat pentru Europa Liberă/Libertatea pe 4 noiembrie că aproape 2.000 de militari mobilizați din Republica federativă rusă Ciuvașia au fost lăsați în permisie acasă după ce s-au răsculat, cerând să li se plătească soldele datorate de stat.
S-a relatat de asemenea că autoritățile din regiunile rusești Vladimir, Rostov, Samara, Buriatia și Bașkortostan au obligat elevi și studenți din școli și universități locale să coasă uniforme pentru militarii ruși.