„Putin culege ce a semănat”: despre jocul geopolitic al Rusiei în Orientul Mijlociu

Un bărbat flutură un steag palestinian cu un mesaj pe care scrie „Daghestan este cu voi” în timpul unui miting pro-palestinian la aeroportul din Mahacikala, după aterizarea unui avion din Tel Aviv. Rusia, 29 octombrie 2023.

SUA resping încercarea Rusiei de a da vina pe Ucraina și pe Occident pentru o revoltă  antisemită din Daghestan, care nu a fost decât momentul cel vizibil al unei serii de incidente similare în Caucazul de Nord.

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina și „agenții serviciilor speciale occidentale” după ce duminică o mulțime a luat cu asalt aeroportul din Mahacikala, din Daghestan, în căutarea pasagerilor evrei dintr-un avion sosit din Israel.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat luni că revolta a fost rezultatul unei „provocari” orchestrate din afara Rusiei, Ucraina jucând un „rol direct și cheie”. La începutul zilei, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a susținut și el că tulburările au fost „rezultatul intervenției externe, inclusiv influența informațiilor externe”.

Nici Zaharova, nici Peskov nu au furnizat dovezi care să susțină teza amestecului extern.

Întrebat despre acuzațiile împotriva Occidentului la o întâlnire cu presa la Casa Albă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate american, John Kirby, a spus: „Retorică rusă clasică, când ceva merge prost în țara ta, dai vina pe altcineva”.

„Vestul nu a avut nimic de-a face cu asta. Este doar ură, bigotism și intimidare, pur și simplu”, a spus Kirby.

„Unii oameni îl vor compara cu pogromurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea și cred că este o descriere potrivită”, a mai spus el despre incidentul anti-evreiesc.

Kirby l-a criticat pe președintele rus Vladimir Putin că nu a condamnat mai clar izbucnirea de violență, pe care americanul a descris-o drept „o demonstrație înfricoșătoare de ură”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a spus că acuzațiile ruse de implicare a Ucrainei sunt„absurde”.

O serie de incidente antisemite

Pe 29 octombrie, peste 1.000 de oameni au luat cu asalt aeroportul din Mahacikala, capitala regiunii Daghestan, strigând lozinci antisemite și căutând să-i împiedice pe pasagerii sosiți cu un zbor de la Tel Aviv să ajungă în oraș. Peste 20 de persoane au fost rănite în ciocnirile violente care au urmat, zeci de persoane au fost arestate, iar aeroportul a fost închis temporar.

Autoritățile locale i-au îndemnat pe „locuitorii republicii să nu cedeze provocărilor grupurilor violente și să nu creeze panică în societate”.

### Vezi și... ### Zboruri redirecționate și chemări la investigații, după incidentul antisemit din Daghestan

Ciocnirile de la aeroport au fost doar cel mai șocant incident dintr-o serie de evenimente antisemite, petrecute recent în volatilul Caucaz de Nord. Majoritatea au fost stimulate de zvonurile că refugiații evrei sunt primiți în regiune, notează corespondentul RFE/RL, Robert Coalson.

Pe 28 octombrie, o mulțime zgomotoasă s-a adunat în fața unui hotel din orașul Kasaviurt din Daghestan, după ce diverse canale Telegram au informat că o persoană care „arată ca un cetățean al Israelului” stătea acolo. Poliția a dezamorsat situația, după ce le-a permis unor reprezentanți ai protestatarilor să intre în hotel și să constate singuri că acolo nu locuiesc cetățeni israelieni. Mai târziu, hotelul a postat un afiș pe care scria că nu primește clienți evrei sau israelieni.

A doua zi, vandali au provocat un incendiu la șantierul unui centru cultural evreiesc din Nalcik, capitala regiunii Kabardino-Balkaria. Nimeni nu a fost rănit în atac, dar vandalii au pictat cu spray sloganul „Moarte evreilor” pe peretele clădirii. O petiție online împotriva construcției centrului evreiesc a adunat aproape 20.000 de semnături. Ulterior, petiția a fost ștearsă de pe rețelele de socializare, pentru „rasism”.

Galerie foto: Străvechea și greu încercata populație evreiască din Daghestan

Joc geopolitic periculos

De când Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, Moscova face un act periculos de echilibristică geopolitică: încearcă să exploateze faptul că atenția opiniei publice internaționale se întoarce acum de la Ucraina, spre Orientul Mijlociu, și să „curteze” statele arabe și Sudul Global. În același timp, Rusia încearcă să nu submineze relațiile relativ bune cu guvernul Netanyahu din Israel, sau cu Iranul, aliatul cheie al Rusiei în regiune, spun analiștii.

Rusia nu a condamnat clar atacurile Hamas în sudul Israelului, a găzduit o delegație Hamas la Moscova săptămâna trecută și a învinuit în repetate rânduri Statele Unite și Occidentul pentru conflict. Propagandiștii pro-Kremlin de la televiziunea de stat și de pe rețelele de socializare au susținut fără dovezi că Hamas a fost înarmat în mare parte din ajutorul militar occidental furat de oficiali corupți ucraineni.

Analistul ucrainean Vitali Portnikov, Kiev, 5 octombrie 2022.

„Liderii Rusiei ar trebui să fie recunoscători [Hamas]”, a scris comentatorul politic ucrainean Vitali Portnikov într-o analiză pentru Radio Svoboda ( redacția rusă a RFE/RL). „Atenția a fost distrasă de la războiul din Ucraina, iar congresmenii americani se ceartă dacă să combine ajutorul pentru cele două țări atacate într-un singur pachet. Procesul de normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel este înghețat. Prețurile mondiale ale petrolului au crescut, în loc să continue să scadă. Prăpastia dintre Vest și Sudul Global s-a lărgit și va continua să se lărgească atâta timp cât conflictul din Gaza va continua. Toate acestea fac ca Moscova să conducă mai ușor războiul în Ucraina".

Analista Hanna Notte, Berlin (foto arhivă)

Dar atacul aeroportului a arătat că abordarea Kremlinului față de războiul Israel-Hamas vine cu „riscuri și vulnerabilități” substanțiale pentru Rusia, atât în străinătate, cât și în țară, nota pe 30 octombrie, pe X (fostul Twitter) Hanna Notte, analistă la Centrul James Martin de la Berlin, expertă în politica Rusiei în Orientul Mijlociu.

„Putin culege ce a semănat” după ce Rusia „s-a înclinat din greu de partea palestiniană în ultimele două săptămâni”, a mai scris Notte. „În războiul său cu Occidentul pentru a controla narațiunea geopolitică (pentru a împinge ideea luptei „anti-coloniale”), Rusia a alimentat forțe interne care ar putea deveni acum o problemă”.

La nivel oficial, diplomația rusă a căutat să joace un fel de rol neutru de pacificator în războiul din Gaza, dar televiziunea de stat rusă și rețelele de socializare pro-Kremlin au fost în mare parte anti-Israel, alimentând tensiuni periculoase în Caucazul de Nord, a declarat Serghei Danilov, director adjunct al Asociației Ucrainene de Studii pentru Orientul Mijlociu de la Kiev.

„Propaganda de stat a stimulat ura față de Israel și israelieni”, a spus Danilov pentru Current Time, programul de televiziune în limba rusă, coordonat de RFE/RL în cooperare cu Vocea Americii (VOA).

„Parțial, această ură se îndreptă împotriva evreilor în general, inclusiv împotriva celor care trăiesc în Rusia. Propagandiștii au arătat clar că sunt de partea palestinienilor. Și nu numai a palestinienilor, dar și a organizației Hamas. Și asta a înfierbântat tot Caucazul de Nord, nu numai Daghestanul”, mai constată Serghei Danilov.