Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung.
Conform prevederilor acestei legi, Vladimir Putin şi familia sa sunt protejaţi în faţa inculpării şi urmăririi penale chiar şi după ce preşedintele îşi va încheia mandatul.
Anterior, liderii ruşi nu se bucurau de imunitate juridică decât pe durata mandatului. Protecţia se extinde acum pentru a acoperi orice delict ce poate fi descoperit după ce preşedintele va părăsit funcţia de şef al statului.
Fostul preşedinte Dmitri Medvedev este primul lider de stat care beneficiază de prevederile legii.
Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii.