Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că Rusia abia și-a început acțiunea militară în Ucraina și a provocat țările occidentale care sprijină Kievul să încerce să învingă Rusia pe câmpul de luptă.
Vorbind pe 7 iulie la o întâlnire cu liderii parlamentului, Putin i-a acuzat pe aliații occidentali ai Ucrainei că alimentează ostilitățile, acuzând că „Occidentul vrea să lupte cu noi până la ultimul ucrainean”. El a calificat acest lucru drept o tragedie pentru poporul ucrainean, dar a adăugat că se pare că aceasta este direcția în care se îndreaptă lucrurile. El a avertizat că toată lumea ar trebui să înțeleagă că Rusia „nu a început nimic serios încă” în Ucraina.
Într-unul dintre cele mai puternice discursuri ale sale de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, Putin i-a provocat, de asemenea, în mod direct, pe aliații occidentali care susțin Ucraina.
„Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ei bine, ce se poate spune în privința asta? Lăsați-i să încerce”, a reacționat consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak, afirmând că nu există niciun plan din partea „Occidentului colectiv”. Singurul plan este cel al armatei ruse „care a intrat în Ucraina suverană, bombardând orașe și ucigând civili. Tot restul este propagandă primitivă”, a declarat el pe Twitter.