Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret pentru simplificarea procedurilor de naturalizare în cazul străinilor care se înrolează în forțele armate ruse pe bază de contract.
Decretul care a intrat în vigoare imediat după ce a fost semnat la 30 septembrie a apărut pe site-ul documentelor juridice rusești. Putin a semnat decretul în aceeași zi în care a semnat și alte decrete pentru a prelua în mod oficial patru teritorii ucrainene ocupate parțial de Moscova.
Potrivit decretului de simplificare a procesului de naturalizare, străinii care semnează contracte pentru efectuarea serviciului militar în forțele armate ruse pentru cel puțin un an și apoi petrec cel puțin șase luni în operațiuni militare în zone de conflict armat în timpul cărora sunt grav răniți vor fi eligibili pentru a obține cetățenia rusă într-un mod simplificat și accelerat.
Soțiile, copiii și părinții acestor militari străini sunt, de asemenea, eligibili pentru a obține cetățenia rusă în mod simplificat. În plus, rudele apropiate ale străinilor care mor în timp ce servesc în rândurile forțelor armate ruse pot, de asemenea, să solicite cetățenia rusă și să o primească printr-o procedură simplificată.
Live Briefing | Război în Ucraina
Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.