Discursul din acest an ținut de președintele rus Vladimir Putin în Parlament, cu puțin mai mult de două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, a fost în primul rând discursul unui președinte care vrea să redea țării sale statutul de mare putere economică și acum militară. Iar publicul său țintă nu a fost atât lumea din afară, cât alegătorii ruși, cărora ar vrea să le redea „mândria” de a trăi într-o mare putere, fie ea și o autocrației.
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia a dezvoltat și testat cu succes noi tipuri de arme nucleare care nu sunt „o moștenire sovietică”, ci produsul modern al specialiștilor din întreaga federație. În discursul anual ținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului de la Moscova, Putin a precizat că este vorba de rachete de croazieră și drone submarine, ambele capabile să poarte focoase nucleare, arme „imune”, care nu pot fi interceptate de inamici.
Your browser doesn’t support HTML5
Mai mult, noua rachetă intercontinentală de tip „Sarmat” ar avea o rază de acțiune nelimitată și ar fi capabilă să penetreze orice sistem anti-rachetă, a mai declarat președintele rus. În versiunea președintelui rus, Rusia ar fi fost aproape „forțată” să dezvolte aceste arme, mai ales după ce Statele Unite au ignorat criticile Moscovei și au continuat planul de a amplasa un sistem antirachetă în Europa. „Nimeni nu ne-a ascultat”, a mai spus Putin, „dar acum ne vor asculta”.
O altă armă modernă, prezentată de președinte, care nu ar putea fi detectată, este noua rachetă submarină, ce poate fi lansată de pe submarine pentru a lovi portavioane sau ținte terestre, de pe coaste. Potrivit președintelui Putin, unele din aceste arme ar fi „unice” în lume.
În toată lumea, nimeni nu are ce avem noi. Poate vor apărea cândva, dar până atunci, noi vom dezvolta altele...
„Aș vrea să transmit un mesaj tuturor celor care au continuat cursa înarmării în ultimii 15 ani, care au încercat să profite unilateral în detrimentul Rusia, care au impus sancțiuni ilegale în tentativa de a bloca dezvoltarea țării noastre: nu ați reușit să blocați Rusia”. În aplauzele audienței, Putin a mai anunțat că noua rachetă de croazieră și drona submarină nu au încă un nume, motiv pentru care Ministerul Apărării va organiza un concurs național ca noile arme să fie „botezate”.
„În toată lumea, nimeni nu are ce avem noi. Poate vor apărea cândva, dar până atunci, noi vom dezvolta altele”, arme și mai sofisticate.
Discursul din Adunarea Federală este una din cele trei apariții publice ale președintelui rus, în care vorbește despre starea națiunii, celelalte fiind o conferință de presă mamut și „întâlnirea cu publicul” la care răspunde întrebărilor adresate de cetățeni.
Pe 18 martie, în Rusia au loc alegeri prezidențiale și toate sondajele de opinie indică o victorie aproape sigură a președintelui Putin.