Vorbind la conferința sa de presă anuală, folosită în mare parte pentru a-și etala controlul asupra aproape fiecărui aspect al sferelor politice și economice ale Rusiei, Putin s-a lăudat cu economia țării, trecând cu vederea impactul sancțiunilor severe impuse de Occident pentru invazia forțelor ruse în Ucraina.
Sesiunea de întrebări și răspunsuri strict controlată din 19 decembrie, care este transmisă în direct de posturile de televiziune de stat în întreaga țară, s-a concentrat, la fel ca în ultimii ani, asupra problemelor interne, deși războiul din Ucraina a revenit mereu în discuție.
Putin, aflat la putere de aproape un sfert de secol, a declarat că forțele ruse avansează de-a lungul liniei frontului din Ucraina și se îndreaptă spre atingerea obiectivelor lor principale.
El nu a specificat la ce se referă, dar anterior a spus că pacea va fi posibilă după „denazificarea, demilitarizarea și un statut neutru” al Ucrainei. Rusia a susținut de mai multe ori, într-un mod fals, că Ucraina este condusă de grupuri „naționaliste radicale” și neonaziste.
Putin a declarat apoi, la aceeași conferință de presă, că este pregătit pentru „negocieri și compromisuri” în cadrul unor posibile discuții de pace cu președintele ales al SUA, Donald Trump, și că nu are condiții pentru începerea unor astfel de discuții.
Liderul de la Kremlin a exclus anterior posibilitatea unor concesii teritoriale majore pentru a pune capăt războiului, insistând totodată ca Kievul să renunțe la ambițiile sale de a adera la alianța militară NATO.
„În curând, ucrainenii care vor să lupte se vor epuiza, după părerea mea. În curând, nu va mai fi nimeni care să vrea să lupte”, a declarat el.
„Noi suntem pregătiți, dar cealaltă parte trebuie să fie pregătită atât pentru negocieri, cât și pentru compromisuri”.
Totodată, Putin a recunoscut că nu poate spune când anume va recâștiga Rusia controlul deplin asupra regiunii vestice Kursk, unde Ucraina a lansat o ofensivă fulger în luna august.
„Cu siguranță îi vom da afară. Categoric. Nu poate fi altfel. Dar în ceea ce privește o dată anume, îmi pare rău, nu pot spune acum”, a declarat Putin în timpul evenimentului, care durează adesea mai multe ore.
- Te-ar putea interesa și: Zelenski: Rusia desfășoară mai multe trupe nord-coreene în regiunea Kursk
Rusia a înregistrat o tendință spre autoritarism încă de la începutul mandatului lui Putin. Dar, de la alegerile din 2018, această tendință a fost mai evidentă ca niciodată. Opoziția marginalizată a fost, practic, anihilată. La începutul acestui an, Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic al lui Putin, a murit în condiții suspecte, în timp ce se afla într-o închisoare din Siberia.
Un șir de amendamente constituționale adoptate în 2020 i-au permis lui Putin să candideze pentru două mandate suplimentare de șase ani, dintre care primul l-a obținut cu o victorie zdrobitoare în luna martie, în urma unui scrutin pe care comunitatea internațională l-a calificat drept o „farsă” și care nu a fost „nici liber, nici corect”.
Putin, în vârstă de 72 de ani, este pe cale să devină cel mai longeviv lider rus din ultimele două secole, urmând să-l depășească, până la sfârșitul mandatului său, pe dictatorul sovietic Iosif Stalin care a condus aproape 30 de ani. Vladimir Putin ar putea să rămână la putere până în 2036.
Liderul de la Kremlin a adoptat un ton provocator, atunci când în timpul conferinței a fost abordată tema armelor, sugerând că Moscova și Washingtonul ar trebui să aleagă ținte care să fie apărate de sistemele americane, iar apoi să permită lansarea rachetelor rusești Oreșnik asupra lor.
„Suntem pregătiți pentru un astfel de experiment”, a spus Putin.
Rusia a lansat racheta balistică numită Oreșnik împotriva Ucrainei pe 21 noiembrie, într-un atac care a vizat orașul Dnipro.
Putin a spus că lansarea rachetei Oreșnik face parte din răspunsul Moscovei la atacurile ucrainene asupra teritoriului rus cu rachete ATACMS, furnizate de SUA, și Storm Shadow, livrate de Marea Britanie.
Analiștii și-au exprimat scepticismul cu privire la Oreșnik, afirmând că atacul cu noua rachetă cu rază medie de acțiune ar fi mai mult un semnal politic decât o demonstrație de forță militară.
Putin a evocat pericolul unui atac nuclear cu mult înainte de începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, iar analiștii au declarat că liderul rus a ales Oreșnik pentru a trimite un semnal diferit către Washington.
„Este genul de semnal pe care îl lansezi atunci când nu poți, de fapt, să escaladezi situația așa cum ai amenințat”, a scris Ruth Deyermond, lector senior la Departamentul de Studii de Război de la King's College din Londra, pe rețeaua X, despre atacul cu racheta Oreșnik din 21 noiembrie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te