Prăbușirea unui avion ucrainean de pasageri lângă Teheran: cauzele nu sunt elucidate (VIDEO)

Your browser doesn’t support HTML5

Un avion ucrainean s-a prăbușit. Niciun supraviețuitor

Avionul de pasageri ucrainean care s-a prăbușit azi dimineață în Iran, în apropiere de capitala Teheran, a izbucnit în flăcări după ce i s-a aprins un motor în aer, iar pilotul a pierdut controlul, potrivit estimărilor preliminare ale Ministerului iranian al Drumurilor și Transporturilor.

Ulterior, această explicație a fost retrasă de autoritățile iraniene care continuă să investigheze cauzele accidentului. Imagini arătate de televiziunea de stat iraniană lasă impresia că avionul era deja în flăcări când s-a prăbușit.

Accidentul a survenit la numai câteva ore după ce Iranul atacase cu rachete două baze militare din Irak, care găzduiesc trupe americane. Ca reacție la uciderea, vineri, 3 ianuarie, a generalului iranian Qasem Soleimani, într-un atac cu dronă pe aeroportul din Bagdad.

Toți cei 176 de oameni aflați la bordul aeronavei ucrainene Boeing 737-800 aparținând companiei Ukraine International Airlines și-au pierdut viața. Avionul decolase de la Teheran, în drum spre Kiev.

Ministrul ucrainean de externe Vadim Pristaiko a declarat că 82 erau iranieni, 63 – canadieni, 10 elvețieni, patru afgani, trei germani și trei britanici. Au murit și 11 ucraineni, dintre care nouă membri ai echipajului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exprimat condoleanțe familiilor victimelor, a cerut procurorului general să facă o investigație și a chemat publicul să abțină de la speculații. Într-un comunicat, Zelenski care și-a întrerupt vacanța în Oman pentru a reveni acasă a mai spus că va fi verificată întreaga flotă aeriană civilă ucraineană.