„În ultimii cinci ani, Acordul privind achizițiile publice comune a devenit un instrument esențial care le permite cetățenilor noștri să acceseze produse medicale esențiale în perioade de criză. Astfel, acesta permite, de asemenea, țărilor participante să fie pregătite și să răspundă amenințărilor transfrontaliere grave în domeniul sănătății”, a declarat comisarul Stella Kyriakides, la ceremonia semnării acordului.
Republica Moldova a devenit a 38-a țară care a încheiat Acordul privind achizițiile publice comune în domeniul sănătății și cea de a șasea țară candidată la UE semnatară a acestui document.
La rândul său, ministrul moldovean al sănătății, Ala Nemerenco, a spus că acordul cu UE îi va permite Republicii Moldova să aibă acces la acele medicamente care nu se găsesc în țară și să beneficieze de prețuri mai mici la procurare.
După ceremonia semnării acordului, Stella Kyriakides a fost primită de președinta Maia Sandu.
Șefa statului i-a mulțumit pentru asistența UE la procurarea echipamentelor medicale, dar și pentru „sprijinul acordat în vremuri dificile - în perioada pandemiei COVID și crizei refugiaților”.
- Te-ar putea interesa și: R. Moldova își va „îmbunătăți răspunsul” în caz de pandemii
Acordul de achiziție comună va ajuta Republica Moldova să cumpere medicamente și echipamente medicale împreună cu statele membre ale Uniunii Europene. Scopul acordului constă în oferirea unui grad sporit de securitate și acces la produse vitale, în special în perioade când acestea sunt deficitare la nivel mondial, notează un comunicat de la Președinție.
Totodată, președinta Maia Sandu a apreciat faptul că Republica Moldova face parte din Programul EU4Health (UE pentru Sănătate), în cadrul căruia are acces la finanțare pentru consolidarea capacităților și forței de muncă din sistemul de sănătate, dar și pentru facilitarea accesului populației la medicamente și servicii medicale.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te