Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a cerut joi comunităţii internaţionale un angajament mai ferm în privinţa urmăririi penale a crimelor de război comise în conflictul din Ucraina. În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a pledat pentru înfiinţarea unui tribunal internațional special care să judece crima de agresiune a unui stat împotriva altui stat, fiind vorba, în cazul dat, de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Miercuri 13 iulie, peste 40 de țări, între care Statele Unite, țări din Uniunea Europeană, dar și R. Moldova – au semnat o declarație comună în care susțin plângerea depusă de Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cerând și încheierea războiului provocat de invazia rusă.
În declarația dată publicității de Uniunea Europeană, cele 40 de națiuni sprijină plângerea Ucrainei făcută în temeiul Convenției din 1948 privind prevenirea și pedepsirea genocidului. Ucraina cere să se stabilească faptul că Rusia a invadat Ucraina, invocând „fără nici un temei, presupuse acte de genocid [împotriva populației rusofone din Ucraina]”. Ucraina a înaintat plângerea pe 26 februarie, la două zile după lansarea invaziei rusești.
Semnatarii declarației mai spun că Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru acțiunile sale, care reprezintă o încălcare a dreptului internațional, și constată că „pierderile și daunele suferite de Ucraina ca urmare a încălcărilor dreptului internațional de către Rusia necesită reparații complete și urgente din partea Rusiei”.
Curtea Internațională de Justiție este forul juridic suprem al Națiunilor Unite, ale cărui decizii sunt obligatorii și nu pot fi contestate, judecă în general cazuri de încălcăre a tratatelor internaționale, dar nu are și mijloacele de a se asigura că verdictele sale sunt puse în aplicare.