Pe 20 mai, comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană și-a dat avizul consultativ prin care sprijină ideea de aderare la ISA. Autoritățile spun că aderarea „va facilita atragerea investițiilor în producția de energie din resurse regenerabile și va contribui la promovarea tehnologiilor inovatoare de producere a energiei solare”.
Țările membre ISA își propun ca, până în 2030, să mobilizeze 1000 de miliarde de dolari ca investiții în soluții de energie solară, inclusiv pentru activități de inovare, cercetare și dezvoltare.
- Te-ar putea interesa și: 30% din electricitatea produsă în lume a ajuns să fie din surse regenerabile
Guvernul de la Chișinău vrea să crească până la 30% din consum ponderea energiei regenerabile până în 2025, față de 10% în prezent, energia solară fiind una dintre aceste surse alături de cea eoliană, hidroelectrică și altele.
ISA a fost creată la inițiativa Franței și Indiei, în anul 2015, având inițial 16 țări-membre. Începând cu anul 2020, organizația și-a deschis ușile pentru toate statele membre ale ONU. În prezent, ISA are 98 de membri cu drepturi depline.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te