R. Moldova: Încă 569 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 18 decese printre bolnavi

Încă 569 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 18 decese printre persoanele bolnave au fost confirmate în R. Moldova, luni, spune ministerul Sănătății. Rata de pozitivare rămâne ridicată, fiind confirmată pozitiv fiecare a treia persoană testată. Numărul total al cazurilor de infectare confirmate în R. Moldova de la începutul pandemiei a ajuns la 141 924, inclusiv 11 202 cazuri active. Numărul deceselor confirmate este de 2 909. Tot luni, noua consilieră prezidențială pentru domeniul sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că președinția încearcă să obțină în regim de urgență vaccinuri anti COVID-19 pentru lucrătorii sistemului de sănătate din prima linie și alte categorii de risc. Declarația survine în contextul începerii campaniei de vaccinare în țările Uniunii Europene.