Radio Europa Liberă/Libertatea (RFE / RL) a depus o plângere împotriva Rusiei la Curtea Europeană pemtru Drepturilor Omului.
Vezi: RFE/RL în Rusia
Redacția de la Moscova postului nostru de radio (Radio Europa Liberă/Libertatea) și directorul său general, Andrei Shary, au înaintat miercuri un dosar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, împotriva Rusiei, prin care contestă încadrarea ca „agent străin” și implicit amenzile de milioane de dolari la care au fost condamnate pentru ignorarea prevederilor contestatei legi a agenților străini.
### Vezi și... ### Radio Europa Liberă/Radio Libertatea a cerut Rusiei să oprească hărțuirea jurnaliștilor săi
Radio Svoboda (redacția în limba rusă a RFE/RL) și Andrei Shary susțin că acțiunile Rusiei încalcă drepturile la libertatea de exprimare și libertatea presei protejate de articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului și că vor suferi prejudicii ireversibile dacă Curtea nu acționează rapid.
După ce Curtea a refuzat cerea inițială a RFE/RL din aprilie de a impune măsuri provizorii de urgență împotriva Rusiei, Radio Europa Liberă/Libertatea a fost invitată să-și prezinte cauza pe fond până la 18 mai. Postul nostru de radio a cerut ca dosarul să fie examinat în regim prioritar.
### Vezi și... ### Executori judecătorești ruși au vizitat biroul din Moscova al RFE/RLPe 14 mai, executorii judecătorești ruși au mers la biroul din Moscova al RFE / RL pentru a notifica organizația cu privire la procedurile de executare a amenzilor care decurg din refuzul RFE / RL de a eticheta conținutul acestuia ca fiind produs de un „agent străin” - termen care în Rusia face din RFE / RL un dușman al statului. În aceeași zi, autoritățile au înghețat conturile bancare din Rusia ale postului nostru de radio.
Dacă amenzile nu sunt plătite, autoritățile ruse au puterea de a împinge biroul de la Moscova în insolvență și de a bloca accesul la site-urile sale media. Andrei Shary riscă totodată să fie condamnat la închisoare și să intre în faliment personal.
În ultimele săptămâni, Rusia a adăugat și alte organizații media pe lista „agenților străini”, între care Meduza din Letonia, First Anticorruption Media (PASMI) din Moscova și VTimes.io din Olanda, amenințând astfel existența acestor organizații media.
Până în prezent, autoritățile de reglementare ruse au emis 520 de plânge împoriva RFE / RL și a lui Andrei Shary, impunând amenzi în valoare totală de peste 177,35 milioane ruble (aproximativ 2,36 milioane dolari).
RFE / RL a contestat fiecare caz în parte dar nici un apel nu a avut câștig de cauză în instanță.