Potrivit unei noi previziuni a ONU, populația mondială va depăși 8 miliarde de oameni până pe 15 noiembrie.
Raportul publicat la 11 iulie notează, de asemenea, că creșterea populației mondiale a încetinit până la cel mai scăzut ritm din 1950 încoace, cu doar 1% în 2020.
Secretarul general șef al ONU, Antonio Guterres, a declarat că această bornă demografică globală „este un memento al responsabilității noastre comune de a avea grijă de planeta noastră și un moment pentru a reflecta asupra domeniilor în care nu ne respectăm încă angajamentele pe care ni le-am luat unii față de alții".„Aceasta este o ocazie de a ne sărbători diversitatea, de a ne recunoaște umanitatea comună și de a ne minuna de progresele în domeniul sănătății care au prelungit durata de viață și au redus dramatic ratele mortalității materne și infantile", a adăugat el.
### Vezi și... ### Populația R. Moldova a fost estimată la 2,6 milioane de persoanePopulația mondială va ajunge probabil la 8,5 miliarde de locuitori în 2030 și la 9,7 miliarde în 2050, a precizat acesta, adăugând că va atinge un vârf de aproximativ 10,4 miliarde în anii 2080, înainte de a se stabiliza la acest nivel până în 2100.
Se estimează că India va depăși China, devenind astfel cea mai populată țară din lume în cursul anului 2023, potrivit raportului. Populația sa se ridică la 1,412 miliarde de locuitori în 2022, cu puțin sub cea a Chinei, de 1,426 miliarde de locuitori. Dar se preconizează că va depăși China anul viitor și că va avea o populație de 1,668 miliarde de locuitori în 2050, cu mult peste cei 1,317 miliarde de locuitori ai Chinei la acea dată.
Mai mult de jumătate din creșterea prognozată a populației mondiale în următoarele decenii va fi concentrată în opt țări - Republica Democratică Congo, Egipt, Etiopia, India, Nigeria, Pakistan, Filipine și Tanzania.