Experți citați de Reuters spun că înmulțirea râsului iberic (Lynx pardinus) reprezintă un succes fără egal în lumea felinelor, într-o vreme când speciile dispar la scara planetei într-un ritm nemaivăzut vreodată, din cauza schimbărilor climaterice, poluării și pierderii habitatului.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care clasifică speciile în funcție de nivelul de risc cu care se confruntă într-o „Listă roșie”, odată la câteva luni, a trecut joi râsul iberic de la categoria „periclitată” la „vulnerabilă”.
- Te-ar putea interesa și: Balenele beluga salvate de la Harkov prin Chișinău au ajuns la Oceanogràfic Valencia, primind o nouă șansă
Râsul iberic are ochii galbeni și coada scurtă comună tuturor speciilor de râs, dar este mult mai mic, având o „barbă” specifică de păr lung în jurul bărbiei.
În 2001 erau semnalate numai 62 de exemplare adulte în pădurile din zona Mediteranei, dar populația a urcat la 648 în 2022, potrivit IUCN. Astăzi trăiesc peste 2000 de râși iberici, luând în calcul și puii.
Francisco Javier Salcedo Ortiz, coordonatorul programului LIFE Lynx-Connect, a spus că este „cea mai mare revenire a unei specii de feline din istorie, realizată prin eforturi de conservare fără egal. El a mulțumi celor care au contribuit la acest succes: proprietari de terenuri, fermieri, vânători și Uniunea Europeană, care a oferit fonduri.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te