Războiul etern: Conflictele pentru pământul ucrainean de-a lungul secolului XX

Soldați austrieci în tranșee, la sud de Rivne, în noiembrie 1915.
La începutul secolului al XX-lea, Imperiul Țarist controla cea mai mare parte a teritoriului Ucrainei de astăzi, în timp ce austro-ungurii dețineau o porțiune vestică. Cele două puteri inamice s-au luptat pentru controlul regiunii în cea mai mare parte a Primului Război Mondial.

Un obuzier de asediu Skoda operat de forțele austro-ungare undeva în Ucraina de astăzi, în 1915. Mortiera propulsa obuze cu o greutate de 384 de kilograme fiecare și a fost ulterior folosită de naziști, în Al Doilea Război Mondial.

Forțele austro-ungare traversând Bugul, în 1915. Calea navigabilă face parte din granița de astăzi dintre Polonia și Ucraina.

Generalul rus Aleksei Brusilov la Rivne în octombrie 1915.

Generalul țarist a fost responsabil pentru una dintre cele mai sângeroase ofensive din istoria militară atunci când forțele ruse au atacat liniile austro-ungare din regiunile Lvov și Volîn în 1916. Peste un milion de oameni de ambele părți au fost răniți sau uciși în ofensiva Brusilov, care a fost considerată un succes pentru puterile Antantei. Brusilov s-a alăturat Armatei Roșii după Revoluția bolșevică.

Forțele austro-ungare sub un viaduct distrus de forțele ruse în retragere la Jovnivka, lângă Ternopil, în 1915.

Soldați germani în Piața Maidan din Kiev, probabil în martie 1918.
După Revoluția din 1917 care i-a adus pe bolșevicii lui Lenin la putere, Rusia a ieșit din Primul Război Mondial, dar negocierile oficiale pentru un acord de pace cu puterile centrale au eșuat. Germania, Austro-Ungaria și aliații lor au atacat apoi în cea mai mare parte a Ucrainei de astăzi, într-o ofensivă numită Operațiunea Pumnul, înainte ca noii conducători comuniști ai Rusiei să accepte, în sfârșit, un rușinos acord de pace.

Militari germani privind la navele de război rusești capturate în portul Sevastopol în mai 1918. În ultimele luni ale Primului Război Mondial, forțele germane s-au aliat pentru scurt timp cu luptătorii naționaliști ucraineni din Crimeea pentru a-i scoate pe militarii bolșevici din peninsula.

Ucraineni în timpul ocupației germane din 1918 țin un portret al lui Taras Șevcenko în centrul Kievului. Șevcenko a fost un poet de limbă ucraineană și figură profetică a mișcărilor de independență ucrainene.

Un vehicul blindat improvizat cunoscut sub numele de Tancul lui Piłsudski, după liderul polonez Jozef Pilsudski. Mașina de război a fost probabil fotografiată în Lvov și poartă vulturul alb polonez și un steag american.
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918, etnicii polonezi și ucraineni au purtat un război sângeros pentru controlul Lvovului, regiunii Zakarpattya și a altor zone din vestul Ucrainei de astăzi.

O gardă a armatei poloneze în fața unei clădiri de conferințe din Lvov, în februarie 1919, când delegațiile franceze, britanice, poloneze și ucrainene s-au întâlnit pentru a negocia încheierea războiului polono-ucrainean.

După conflict, Lvovul a fost recunoscut ca parte a Poloniei. Lvovul a suportat din nou stăpânirea sovietică, apoi nazistă și iar sovietică, până când a devenit oraș ucrainean în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Trupele naziste trec de un post de frontieră sovietic în regiunea Lvov în iunie 1941.

Când Germania nazistă a lansat operațiunea Barbarossa, trecând granițele de vest ale U.R.S.S., Ucraina sovietică a suportat cea mai mare parte a atacului. Milioane de civili ucraineni au fost uciși în invazia și ocupația nazistă ulterioară și sute de mii de evrei care trăiau în Ucraina sovietică au fost capturați și trimiși la exterminare.

Bersaglieri italieni (infanterie ușoară), recunoscuți grație penelor negre purtate în căști, se deplasează printr-un lan de porumb în timpul invaziei naziste a Ucrainei sovietice în 1941.

Forțele italiene care luptau în Uniunea Sovietică au fost în mare măsură distruse de Armata Roșie, iar zeci de mii de soldați italieni au murit în captivitate sovietică.

Femeile ucrainene în îmbrăcăminte tradițională defilează sub embleme naziste la Lvov, în timpul unei vizite oficiale a lui Hans Frank, conducătorul german al Poloniei ocupate de naziști.

Mulți naționaliști ucraineni au adoptat atitudinea „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu” față de invazia nazistă, considerând că germani sunt cei care i-au alungat pe bolșevicii comuniști. Unii ucraineni au participat activ la uciderile în masă ale evreilor, în timp ce alții, „indivizi și, uneori, sate întregi”, au riscat totul pentru a-i adăposti pe evrei de naziști.

O tânără partizană, se pare după capturarea ei de către trupele invadatoare ale Axei, undeva, în Ucraina, 1941.

Un soldat nazist în turnul clopotniței Marii Lavre din Kiev în septembrie 1941. În zare se vede Niprul și un pod incendiat.

 

O partizană anti-nazistă mulgând o vacă în 1943.

Clădiri distruse de pe strada Hresciatik din Kiev în 1942. Kievul a fost distrus în mare măsură în timpul luptei pentru oraș și, ulterior, de exploziile minele plantate de forțele Armatei Roșii în retragere.

Soldații sovietici se pregătesc să treacă Niprul, în 1943. Pe semnul din stânga scrie: „Către Kiev!”

După înfrângerea de către Armata Roșie a forțelor conduse de germani la Stalingrad, valul înaintării naziste în Uniunea Sovietică s-a întors. Luptele au revenit din nou pe teritoriul Ucrainei de astăzi, când Armata Roșie sovietică a împins armata lui Hitler înapoi, spre vest.

O paradă militară sovietică pe bulevardul Hresciatik din Kiev, în 1958. După victoria sovietică din Al Doilea Război Mondial, Ucraina a devenit, din nou, o republică sovietică până în 1991, când Ucraina și-a declarat independența.