Referendumul a fost validat. Aderarea la UE a devenit oficial „obiectivul strategic” al Republicii Moldova

În fața Curții Constituționale s-au adunat câteva zeci de oameni care au protestat împotriva validării referendumului.

Curtea Constituțională (CC) a validat, pe 31 octombrie, referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). Astfel, în Constituție se vor face automat modificările pentru care au votat moldovenii la referendumul din 20 octombrie.

Curtea a acceptat raportul Comisiei Electorale Centrale (CEC) despre corectitudinea desfășurării referendumului din 20 octombrie și l-a validat. Decizia CC este definitivă.

Potrivit raportului prezentat de șefa CEC, Angelica Caraman, autoritatea electorală a solicitat „să fie confirmate rezultatele referendumului”, chiar dacă au fost înregistrate unele încălcări din ziua votării și în perioada campaniei electorale.

În raport au fost incluse informațiile furnizate de Poliție despre documentarea a peste 800 de cazuri de corupere electorală pasivă, în care alegătorii au luat bani pentru votul „Nu” la referendum. În raport au fost prezentate și datele Centrului Național Anticorupție, care în prezent investighează 15 cauze penale privind coruperea electorală activă, tot pentru votul „Nu” la referendum.

Caraman a spus că printre încălcările mai grave se numără îndemnurile răspândite „prin intermediul cultelor religioase” de a vota împotrivă la referendum.

Totodată, în ziua votării au fost înregistrate mai multe cazuri separate de încălcări, precum fotografierea buletinului de vot sau agitație electorală în preajma unor secții de votare. Însă acestea nu au purtat caracter de masă și, prin urmare, nu au influențat rezultatele alegerilor.

Imagine de la ședința CC. În sală au fost prezenți membrii CEC și Vladimir Voronin, liderul comuniștilor care au cerut renumărarea voturilor exprimate la secțiile de votare din străinătate.

Ca urmare a referendumului, în preambulul Constituției va scrie că integrarea în Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al R. Moldova, iar identitatea poporului R. Moldova este „europeană”.

Preambulul servește la interpretarea tuturor legilor țării. Introducerea valorilor europene acolo înseamnă pentru autorități, indiferent de culoarea lor politică, o obligație de a promova politici care să corespundă valorilor europene.

De asemenea, în Constituție este introdus un nou titlu numit „Integrarea în Uniunea Europeană”. Acest capitol oferă Parlamentului moldovean, indiferent de componența lui, un mecanism pentru ratificarea acordurilor constitutive ale Uniunii Europene, doar cu ajutorul unei majorități de 51 de deputați.

Comuniștii au cerut renumărarea voturilor

La aceeași ședință, CC a examinat solicitarea Partidului Comuniștilor (PCRM) de renumărare a voturilor exprimate la secțiile de votare din străinătate la referendum, invocând „o posibilă operațiune de fraudare masivă”.

Instanța a respins sesizarea comuniștilor din „lipsa de probe”, pentru că PCRM nu a prezentat hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești referitoare la pretinsele încălcări. În timpul ședinței, simpatizanții PCRM, cei ai oligarhului fugar Ilan Șor și fosta candidată la prezidențiale Victoria Furtună au protestat în fața sediului CC, strigând lozinci precum „Jos dictatura” și „Jos Maia Sandu”.

Simpatizanții comuniștilor și susținătorii lui Șor au protestat împreună în fața CC.

Referendumul din 20 octombrie a trecut cu o majoritate fragilă, după ce 50,38% din alegători a spus „Da” modificării Constituției în vederea aderării R. Moldova la UE, diferența față de opțiunea „Nu” fiind de doar 11.400 de voturi.

În cele 231 de secții de votare deschise în străinătate, la referendum au votat aproape 240.000 de moldoveni, care au înclinat balanța în favoarea opțiunii pozitive. Marea majoritate (76,96%) au spus „Da”, în timp ce aproape un sfert (23.04%) au votat „Nu”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te