Reformarea justiției din perspectiva Adunării generale a judecătorilor

Prin revocarea membrilor CSM, un lucru care în R. Moldova nu s-a mai întâmplat, justiţia ar putea intra într-o perioadă de instabilitate, nu se ştie cât de îndelungată...

Jumătate din cei aproape 400 de judecători câți există în R. Moldova au participat astăzi la o adunare extraordinară la care au sfidat apelurile guvernării și au votat pentru demiterea Consiliului Superior al Magistraturii, cel care conduce sistemul judecătoresc. Adunarea a avut loc la câteva zile după ce acest Consiliul a încuviințat cercetarea penală a lui Ion Druță, președintele celei mai înalte instanțe, Curtea Supremă de Justiție, care este acuzat de „înavuțire ilicită”. În timp ce Guvernul prim-ministrei Maia Sandu consideră că ceea ce s-a întâmplat astăzi este o încercare de a sabota curățarea justiției, participanții la adunare spun că luptă pentru independența justiției amenințată de politicieni. ​

Adunarea a devenit deliberativă după aproape trei ore de la începutul ei, o parte din magistraţi nu se ştie de ce ezitând o vreme şi abia apoi alăturându-se colegilor lor, iniţiatori ai reuniunii.

Din membrii Consiliului pe care magistraţii adunaţi astăzi îl vor demişi a fost prezent doar Victor Micu. Înlăturat în urmă cu câteva luni de colegii săi de la şefia aceluiaşi Consiliu, Micu s-a scuzat în faţa magistraţilor pentru ce nu a mers bine acolo cât timp a fost el preşedinte, dar mai ales a utilizat prilejul pentru a le demonstra celor prezenţi că îşi reafirmă credinţa în versiunea sa asupra independenţei judecătorilor.

Victor Micu

„Ultimele evenimente dau de înţeles că ceva nu e bine în sistemul judecătoresc. Cineva, cineva din partea politicului are o contribuţie foarte, foarte… şi nu este normal. Fiindcă dacă nu o să ne apăram noi pe noi, nicio putere - legislativă sau executivă – nu o să cedeze”.

Decizia magistraţilor, acelei părţi dintre ei care s-au prezentat la adunare, de a-i revoca pe membrii CSM pare să fie tocmai evoluţia pe care a încercat s-o preîntâmpine şefa executivului şi lidera unuia din partidele coaliţiei majoritare, Maia Sandu, ieri, când, adresându-se magistraţilor, le-a sugerat să ignore adunarea, pentru că ar fi fost organizată în stilul vechiului regim şi ar putea urmări blocarea reformelor.

### Vezi și... ### Aureliu Postică: Nu putem face ordine în sistemul judecătoresc cu oameni care au fost docili fostului regim (VIDEO)


Prin revocarea Consiliului, un lucru care în R. Moldova nu s-a mai întâmplat, justiţia ar putea intra într-o perioadă de instabilitate, nu se ştie cât de îndelungată, iar Guvernul ar putea pierde o structură care, cel puţin aparent, a sprijinit în ultimele câteva luni reformele pe care acesta le-a iniţiat în justiţie.

Unii observatori au sugerat că grupul de magistraţi care a ieşit în prim-planul acestui conflict de partea adversă a Consiliului s-ar simţi în pericol odată cu transformările în justiţie iniţiate de noile autorităţi. Alţii au remarcat că, în condiţiile în care legislaţia prevede în mod expres circumstanţele în care se pot revoca membrii Consiliului, iar în situaţia actuala niciuna din ele nu ar fi întrunită, decizia de astăzi a magistraţilor ar putea fi dată peste cap printr-o adresare la Curtea Constituţională.

### Vezi și... ### Victor Pușcaș: „Puterea politică să-și schimbe atitudinea față de puterea judecătorească”


Solicitat de noi, Sergiu Litvinenco, preşedinte al comisiei parlamentare juridice, s-a ferit să anticipeze vreun măsură de răspuns din partea autorităţilor, însă a pus la îndoială legalitatea adunării de astăzi.

„Ca să fie deliberativă, şedinţa trebuie să aibă cvorum. Ei s-au înregistrat prezenţa, dar ulterior mulţi au plecat. Cineva a zis – haideţi să ne numărăm, să vedem dacă avem cvorum. Atunci Pavliuc (magistratul Ghenadie Pavliuc) a zis – nu, nu trebuie să ne numărăm. Important e că s-au înregistrat.”


Revocarea are loc la câteva zile după ce a rămas fără imunitate unul din judecătorii controversaţi, Ion Druţă, preşedinte al CSJ, după plecarea de acolo a lui Mihai Poalelungi, iar unii anticipează că după Druţă ar fi urmat să vină şi alţi magistraţi, care s-ar afla deja în vizorul procuraturii. Prim-ministra Maia Sandu a lăsat de înţeles, în conferinţa din ajun, că lucrurile ar fi legate.

Un deputat al ACUM, Lilian Carp, a sugerat, de pe altă parte, ieri seară într-o apariţie televizată, că de actualele tulburări din justiţie nu ar fi străin Igor Dodon, care, a spus Carp, s-ar vrea un fel de „tutore” al justiţiei după plecarea lui Plahotniuc. Carp a mai observat că acest conflict are loc în momentul în care Guvernul a propus un mecanism prin care să se poată interveni din exterior pentru a reforma justiţia.

Mulţi vorbitori la adunarea de astăzi şi-au exprimat mai ales indignarea în legătură cu intenţia executivului de a supune corpul de magistraţi unei evaluari de amploare.

O eventuală evaluare a judecătorilor trebuie să fie făcută tot de judecători...


„Noi nu putem fi de acord cu această comisie de evaluare. Judecătorii trebuie să fie evaluaţi doar de către organul independent, majoritatea fiind din judecători”, a spus una din magistratele prezente la şedinţă.

„O eventuală evaluare a judecătorilor trebuie să fie făcută tot de judecători”, a adăugat un altul. Magistraţii se refereau însă la felul cum are de gând executivul să organizeze evaluarea, nu la idee în general.