Regimul lipsei de alternativă

Trebuirile în Republica Moldova merg prost, lumea (mai ales tinerii, forța de muncă) pleacă într-un număr tot mai mare, ca pe vreme de război – e un adevăr pe care-l relevă toate sondajele sociologice și anchetele presei. Și cu toate acestea, Partidul Democrat de la guvernare, coaliția înfiripată cu multă abilitate de Plahotniuc – „oligarhul cel fără de funcții” –, continuă să afirme că doar el poate salva Moldova. Și nici nu se imaginează în alt rol, nu admite ideea unei alternanțe la putere și trecerea pe băncile opoziției – precum în orice stat cu adevărat democratic – de unde să corecteze de la înălțimea propriei experiențe și exigențe viitoarea guvernare.​

Regimul lipsei de alternativă

Și pentru că se crede singurul „medicament” pentru suferințele Republicii Moldova, PD face totul ca să rămână la cârmă: are un rating aproape de limita vizibilității politice, dar și-a aranjat o lege electorală în colaborare cu socialiștii pro-ruși, care să-i asigure suficiente mandate pentru a se agăța cu succes de putere, fie și prin mijloace netransparente, cum au semnalat Opoziția și organismele internaționale care au criticat noul sistem electoral.

Invalidând alegerile locale din Chișinău, actualii guvernanți au demonstrat dispreț față de însăși ideea de legitimitate democratică, asigurată de votul popular. Au provocat sistarea finanțării externe, au ruinat încrederea partenerilor de dezvoltare. Pe ce se bazează regimul Plahotniuc?

Oricum, nu pe susținerea Occidentului, în caz contrar nu ar fi comis atâtea abuzuri și nu ar fi adoptat o legislație care amnistiază averile furate și oferă cetățenie contra cost unor escroci internaționali, în timp ce același regim de la Chișinău boicotează ancheta privind miliardul extras din băncile moldovene și dosarul „Spălătoria rusească” – o afacere de alte zeci de miliarde de dolari furați.

Vitalie Ciobanu în studioul Europei Libere de la Chișinău

O preocupare de bază a PD-ului – partidul „fără alternativă” în Moldova – este să descurajeze prin toate mijloacele ideea că există forțe politice care l-ar putea înlocui și guverna cu mai mult folos pentru țară și pentru oameni. Dosare penale împotriva primarilor nesupuși, bruiaj, trolling pe rețelele de socializare, manipulări și minciuni sfruntate la televiziunile din subordine – acest bogat arsenal diversionist s-a completat mai nou cu incitarea unor grupuri ale populației la ură și segregare politică.

Și dacă în această operațiune de anihilare a partidelor de opoziție nu-și pot folosi aliatul secret, socialiștii, cu care chipurile s-ar afla într-o confruntare principială, guvernanții recurg la serviciile lui Shor – condamnatul pentru jaful bancar. Acțiunile adepților săi devin tot mai agresive și mai violente: s-a văzut duminică, la Orhei, unde aceștia i-au atacat pe jurnaliștii independenți și pe membrii PAS și PPDA din Orhei, cărora le-au cerut ultimativ să părăsească orașul!

Un alt politician care nu se vede, pe el și partidul său, altundeva decât la guvernare, este Igor Dodon („PSRM nu are altă alternativă decât să preia puterea și să pună capăt dezmățului care e în întreaga țară de ani buni de zile” – mărturisea recent prezidentul). Dodon însă nu face nimic pentru a se opune regimului oligarhic – și cum ar putea să se opună dacă tocmai acest regim l-a ajutat să câștige alegerile? –, ci așteaptă să i se servească puterea pe tavă. Iar ca să-și afle un rost, o activitate, Dodon mai bagă o descindere în spațiul rusesc. Proaspăt întors de la Omsk, din Siberia, socialistul nr. 1 al țării a avut o revelație etimologică, legată de numele său de familie, și anume: strămoșii săi și-ar fi luat numele „Dodon” după ce au ajuns pe malurile râului Don: „Do-Don”, adică „până la Don”, în rusă.

Flexibilitatea lui Dodon testată de Acordul de Asociere (VIDEO SATIRIC, data primei publicări - 2.12.2016)

Socialiștii și liderul lor de suflet nu-și mai pot permite să fie vioara doi în actualul angrenaj politic. Ei au nevoie să se disocieze urgent de regimul PD-ului și, la fel de important, să justifice așteptările sponsorilor lor din Rusia, cărora le-au făcut o sumedenie de promisiuni. Doar că, pe de o parte, Moscova nu crede în lacrimi și s-ar putea să-și piardă răbdarea cu Dodon și PSRM, iar pe de altă parte binomul funcționează „ca uns”, în ciuda aparențelor de adversitate pe care aceste partide și liderii lor le întrețin.

Or, cum spuneam, PSRM nu întreprinde absolut nimic împotriva lui Plahotnic, alături de care îl găsim și pe rusofilul penal Ilan Shor, cu magazinele lui social/socialiste și aici, vorba unui analist de la București, „cum să te poziționezi?”, cum să faci opoziție? Încurcată situație!

Despre lipsa de alternativă într-un stat muribund, cum este Republica Moldova, vorbește insistent și Opoziția proeuropeană. Pledoaria PAS, PPDA și PLDM, atunci când înfățișează dezastrul care ne așteaptă dacă binomul Plahotniuc-Dodon va continua să stăpânească Moldova, nu are nevoie de multe argumente. Întrebarea este dacă electoratul își va asuma aceste adevăruri la urna de vot (deși ce mai înseamnă alegerile în Moldova?) sau „starea de beatitudine” pe care o trăiește sub guvernarea Partidului Democrat îl va determina să susțină regimul, nu Opoziția?... Ce crede poporul ne va arăta și amploarea protestelor de la sfârșitul acestei luni.

În același context al crizei de alternative se înscriu bătăliile verbale din tabăra unioniștilor declarați, care se suspectează reciproc de infidelitate față de idealul Unirii. Sunt confuzi, supărați, disipați, cu podurile arse, iar această stare de perpetuă entropie riscă să-i lase în afara Parlamentului.

Unii dinte cei mai vocali unioniști acuză Opoziția proeuropeană de faptul că ar încerca să „deturneze curentul unionist”, deși PAS, Platforma DA și PLDM și-au anunțat clar agenda: debarcarea guvernării oligarhice, readucerea Republicii Moldova pe calea reformelor și a statului de drept, astfel că orice cetățean are libertatea să se alăture acestui program, dacă i se pare autentic. Dacă nu, nu.

Ce-i împiedică pe „unioniștii declarați” (folosim această sintagmă pentru că unioniști sunt majoritatea susținătorilor Opoziției proeuropene – intelectuali și cetățenii simpli) să se solidarizeze, așa cum au remarcat mai mulți comentatori, să organizeze ample manifestații la Chișinău și în provincie, prin care să promoveze idealul Unirii cu mai multă eficiență?

Ce-i împiedică: orgoliile, rivalitățile personale? Nu doar ele. Adevărata problemă a „unioniștilor declarați” este prolixitatea programului. Ei nu reușesc să explice cum poate fi înfăptuită Unirea în condițiile statului captiv Republica Moldova, în condițiile unui regim care ne decuplează consecvent de Europa, de Occidentul instituționalizat din care face parte și România. Dacă „unioniștii declarați” nu vor desluși această problemă, pe care par să o ignore, înlocuind-o cu simple slogane, Unirea va rămâne o himeră, un obiectiv fără priză la realitate, departe de nevoile și aspirațiile oamenilor.

Un stat în care alternanța la putere, definită constituțional, nu reprezintă o normalitate democratică unanim respectată, un stat în care nu se trăiește cu ideea binelui public, ci a îmbogățirii clanurilor concurente, un asemenea stat e sortit falimentului. În locul unei construcții și evoluții constante în Moldova, avem o stare de beligeranță continuă, o atmosferă de „luptă decisivă”, de mobilizare generală, o tensiune de „acum sau niciodată”, motiv pentru care concetățenii noștri preferă să emigreze, decât să mai spere la ceva, decât să pună umărul la schimbare.

Trăim într-un regim al lipsei de alternativă, care ne descurajează, ne paralizează voința, ne distruge visurile. Doar că între lipsa de alternativă a PD-ului și a socialiștilor, pentru care a nu fi la putere înseamnă o catastrofă, și lipsa de alternativă a marii majorități a populației e o prăpastie de netrecut.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.