In publicația „New York Observer”, John Tures analizeaza raporturile Statelor Unite cu aliatul NATO, Turcia. Care este premiza de la care pornește analiza?- O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
John Tures aminteste ca Turcia a avertizat că forțele americane, care lupta impotriva gruparii teroriste ISIS ar putea fi atacate, daca nu au grija, cerindu-i presedintelui Trump sa nu mai ajute militanti kurzi, care lupta in Siria.
Acum – arata articolul – presedintele Trump are de ales intre a-i ajuta pe kurzi, care s-au dovedit eficace impotriva ISIS, sau a-l multumi pe liderul autoritar al Turciei, Recep Erdogan.
Your browser doesn’t support HTML5
John Tures aminteste istoria recenta si anume ca, dupa o perioada de ezitare, Barack Obama a trimis in regiune o forta militara limitata, careia i s-au alaturat aliati arabi si kurzi sirieni. Ankara ii uraste pe kurzii din Siria pentru ca-i banuieste ca i-ar ajuta pe kurzii din Turcia si miscarea lor separatista, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Dupa alegerile din 2015, cind partidul kurzilor din Turcia i-a diminuat majoritatea lui Erdogan, acesta a intensificat atacurile impotriva kurzilor, incercind sa-si atraga sprijin nationalist.
America a insistat ca luptatorii kurzi din Siria sint foarte importanti in lupta anti-ISIS. Temindu-se de forta kurzilor din Siria si alianta lor cu Statele Unite, presedintele Erdogan a amenintat sa le bombardeze pozitiile, adaugind ca militari americani pot fi ucisi, in acele actiuni. Bombardamente s-au materializat, dar pina acum fara victime americane.
Si aici vine decizia pe care Trump trebuie sa o ia. Sa-i ajute si protejeze pe kurzii din Siria? Sau sa opteze pentru ce-i cere Erdogan si-n felul acesta sa submineze alianta acestuia cu Putin si sa continue sa foloseasca baza de la Incirlik, in Turcia. Dar in ultimii ani, Recep Erdogan nu s-a dovedit intotdeuna un aliat, chiar incitind la anti-americanism, dupa incercarea de lovitura de stat.
El a cerut ca numele lui sa dispara de la Trump Tower, in Istanbul. John Tures, care este profesor la Colegiul LaGrange din Georgia crede ca Trump ar trebui sa-i spuna lui Erdogan ca va fi facut raspunzator pentru orice bombardament in urma caruia militari americani isi pierd viata si ca trebuie sa ia masuri pentru securizarea frontierei cu Siria, care sa impiedice militanti ISIS sa se infiltreze.