Republica Moldova – frica de viitor

Republica Moldova – frica de viitor

După atâtea sărbători în luna mai (și numărarea lor încă nu s-a încheiat), mi se pare potrivit să vorbim despre relația moldovenilor cu timpul. Mai exact, cu cele trei dimensiuni ale sale: prezent, trecut și viitor.

Vitalie Ciobanu

De fapt se spune că dintre cele trei ipostaze ale timpului singura de care dispunem este prezentul. „Clipa cea repede”, ducând cu ea la vale, precum un râu zbuciumat, viețile noastre, cu bucuriile, tristețile, speranțele și dezamăgirile ei. Cetățenii Republicii Moldova însă nu tratează prezentul din perspectivă filozofică sau lirică – apanajul gânditorilor, al artiștilor –, ci acut existențial: nevoia de supraviețuire te obligă să trăiești într-un „azi” nesfârșit, obsedant, apăsător, din care nu poți evada, întrucât ai puține soluții pentru o schimbare radicală, spre bine, a vieții tale.

Totuși nu doar prezentul ne domină. Trecutul depozitat în memorie, indus prin educație și propagandă, ne influențează la fel de puternic. De vreo doi ani, de pildă, pe 9 Mai, în Republica

Moldova a început să fie marcată, după lungi și chinuitoare ezitări, Ziua Europei, dar această dată semnificativă pentru speranțele de libertate și bunăstare ale moldovenilor, adică o sărbătoare intim conectată la viitor, la proiecțiile lui, continuă să fie concurată/umbrită de spectacolul celor care celebrează strident-bombastic victoria în ceea ce ei numesc, în conformitate cu uzanțele sovietice, „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

E o distincție importantă pe care rușii și ex-sovieticii în general o fac în raport cu cel de-Al Doilea Război Mondial, care a început nu pe 22 iunie 1941, când a fost atacată URSS, ci la 1 și 17 septembrie 1939, când Germania nazistă împreună cu Rusia stalinistă au invadat Polonia, împărțind-o între ele. Ieri – sovieticii, azi – regimul Putin nu se recunosc agresori, cum au fost față de Polonia, Finlanda, Țările Baltice și România în anii 1939-1940, ci doar ca victime și învingători.

În baza acestei manipulări și interpretări unilaterale, selective, a istoriei, URSS și-a construit un discurs cu care-și intimida foștii aliați anti-naziști, deveniți peste noapte, după înfrângerea lui Hitler, „imperialiști anglo-americani”. Tot cu această falsă narațiune de autolegitimare Kremlinul își întemeiază azi pretențiile de refacere a Uniunii Sovietice.

Fastul militarist desfășurat de Ziua Victoriei, promovat pe urmele lui Voronin de „neo-sovieticul” Dodon, răspunde unor mentalități remanente în societatea noastră, nostalgiilor unor oameni torturați

de prezent și speriați de viitor. Se poate spune că aproape două treimi din electoratul moldovean de o anumită vârstă, cel care a votat pe 24 februarie, se identifică în bună măsură cu trecutul sovietic, cu o perioadă a vieții lor în care aveau iluzia unei bunăstări mediocre, a unei minime stabilități asigurate de statul paternalist.

Că vorbim de alegătorii socialiștilor, care ar fi gata să se „topească” în Uniunea Eurasiatică a lui Putin, sau de susținătorii Partidului Democrat, adepți ai unei suveranități… autosuficiente, „Pro-Moldova”, antioccidentale în esența ei, și unii, și alții pledează pentru stagnare. De fapt, purtătorii de steag ai celor două tabere își doresc, în mod duplicitar, să profite dinspre toate punctele cardinale, fără a se supune exigențelor Lumii libere – singura care le cere să respecte normele democratice, să nu trateze drepturile și libertățile omului ca pe o bagatelă.

Și doar o treime din cetățenii activi ai Republicii Moldova, judecând, tot așa, după rezultatele ultimelor alegeri parlamentare – cei care au optat pentru Blocul ACUM al forțelor proeuropene și anti-oligarhice – aspiră la o schimbare reală a lucrurilor, doresc să investească în viitor, aici, acasă la ei, nu pe alte meleaguri, cum au procedat mulți conaționali de-ai noștri, exasperați de lipsa de perspective și de stagnarea ce pare eternă în Republica Moldova.

Într-o lună a invocațiilor mistice și a ritualurilor bisericești, legate de Sărbătorile Pascale, ne inundă, iată, o canonadă militaristă cu iz sovietic, o falsă mitologie promovată insistent de Dodon și de-ai lui. Și nimeni nu-i bate obrazul prezidentului, nimeni nu-l probozește pentru această scenografie improprie pentru Moldova, una care ne insultă valorile naționale. Dodon și cei care-i împărtășesc servilismul pro-rusesc nu comemorează victimele celui de-Al Doilea Război Mondial, cum o fac, de exemplu, urmașii foștilor combatanți francezi și germani, ci ridică în slăvi ocupația sovietică a Basarabiei după 1944, cu toate dezastrele pe care ni le-a adus. Un mic stat cu busola stricată mărșăluiește țanțoș-militarist la Deni Pobedî, dar nu-și poate asfalta trei kilometri de drum ca lumea, își agață fălos panglica în dungi, rusească, în piept, dar n-ar avea nici măcar apă la robinet, dacă nu și-ar repara sau construi apeducte din granturi occidentale.

În anul acesta presa a scris că Dodon nu va mai merge la parada de la Moscova ca să urce alături de Putin pe tribuna amenajată deasupra cadavrului îmbălsămat al lui Lenin. Socialistul va veghea ca 9 Mai în Moldova să nu-și piardă ingredientele triumfaliste, va veghea ca în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău să-și facă numărul vedete rusești de muzică ușoară, interzise în Occident, fiindcă susțin politica de anexare a Crimeii și războiul din Donbas.

Și dacă Rusia lui Putin, roasă de ambiții revanșarde, încearcă prin glorificarea victoriei asupra fascismului să-și compenseze

frustrările prezente, incapacitatea de a se autoguverna și dezvolta democratic, dar și să-și fabrice un alibi pentru noi anexări teritoriale, Republica Moldova rămâne captiva unui trecut străin, a unei ideologii de împrumut, doar pentru ca unii, la Chișinău, să poată pescui avantaje politice și să distorsioneze identitatea acestui popor, să-l țină în întuneric și în sărăcie.

Viitorul, de care se tem încă atâția moldoveni, se plămădește în proximitatea noastră. Tot de 9 Mai, la Sibiu, de Ziua Europei, președinții și șefii de guvern din statele-membre vor discuta Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2024. Adică vor investi în viitor, vor căuta soluții la multele încercări prin care trece azi Europa, confruntată cu inamicii democrației, interni și externi.

Republica Moldova, stat asociat cu UE, în loc să fie antrenată în mari proiecte europene, alături de România – principalul aliat și promotor al intereselor noastre naționale (cele energetice sunt singurele care au rămas, să vedem dacă vor fi duse până la capăt) –, e ținută pe margine din cauza conjurației elitelor sale de pradă.

Politica antinațională, prorusească a lui Dodon l-a făcut nefrecventabil în Occident. Vecinii Republicii Moldova îl evită: socialistul nu este invitat și așteptat nici în România, nici în Ucraina. Nu știm dacă prezidentul de la Chișinău își percepe această plasare în vid ca pe o dramă (e nevoie de o anumită sensibilitate pentru asta), dar este, sigur, drama Republicii Moldova care ratează a câta oară niște oportunități.

După 2009, am profitat din plin de susținerea partenerilor noștri

externi, însă actualii guvernanți de la Chișinău au preferat să sfideze normele democratice și cerințele forurilor europene. N-au fost deloc patrioți. Lipsa de viziune, lașitatea, ineficiența instituțională, dorința de impunitate pentru faptele de corupție pe care le-au săvârșit etc. n-au nicio legătură cu iubirea de țară, cu demnitatea unei funcții publice.

Comportamentul acestor politicieni cinici (care ne amintesc mereu că au fost votați de popor!) transmite un semnal alarmant: Republicii Moldova îi este frică de viitor. Și-l sabotează, și-l fură, ca nu cumva să se împlinească.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.