Your browser doesn’t support HTML5
Potrivit măsurilor anunțate joi, 9 iunie de Comisia Europeană, fermierii moldoveni vor putea să-și vândă temporar cireșele, prunele, merele și alte produse agricole în spațiul UE fără a plăti taxe vamale. Regulamentul ar urma să fie analizat și aprobat de către Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.
„Este un gest de sprijin care demonstrează cine sunt adevărații prieteni și pe cine poate miza Republica Moldova”, care este afectată de blocarea fluxurilor comerciale cu spațiul estic, din cauza invaziei ruse în Ucraina, susține comentatorul politic Nicolae Negru.
### Vezi și... ### Solidaritate UE cu Moldova: Comisia propune ridicarea ultimelor restricții pe produsele agricoleUn succes diplomatic este, în opinia lui Negru, și declarația comună a liderilor grupurilor politice din Parlamentul European, care au cerut Uniunii Europene ca la summit-ul din luna iunie să acorde Ucrainei și R. Moldova statutul oficial de candidate la aderare. Comentatorul mai notează că această reacție este și o consecință a războiului din Ucraina:
„Mulți politicieni din Europa văd de acum altfel abordarea față de Republica Moldova, față de statele Parteneriatului Estic și față de Rusia însăși. Își dau seama că aceste state nu pot fi salvate decât lăsându-le să facă parte din Uniunea Europeană. Sigur că aceste semnale nu anulează niște probleme pe care le avem acasă și, în primul rând, aceste probleme sunt de stabilizare a sistemului, și economic, și social, chiar și politic.”
Guvernarea prezintă aceste evoluții ca pe o recunoaște a eforturilor sale, dar opoziția, între timp, o acuză de incompetență, protestând în această săptămână față de scumpirile din ultima perioadă. Nicolae Negru consideră că poziția socialiștilor nu este altceva decât o încercare de a câștiga capital politic:
„Ei tocmai că speculează această situație inedită. Republica Moldova nu s-a aflat niciodată într-o situație atât de grea. Dar iarăși, trebuie să spunem că vina nu-i atât a guvernării actuale, cât a guvernărilor precedente, care nu au asigurat independența energetică a Republicii Moldova, au structurat economia în așa fel încât aceasta să depindă mai mult de importuri decât de producție locală. Prin urmare, cetățenilor iarăși trebuie să li se explice acest lucru. Din păcate, actuala guvernare nu stă prea strălucit la acest capitol, al comunicării.”
### Vezi și... ### Opoziția și-a schimbat părerea despre pre-vetting: Vom monitoriza ca CSM și CSP să nu se „îngălbenească”Opoziția socialistă mai spune că va monitoriza îndeaproape și procedura de evaluare externă a candidaților la funcții în conducerea justiției. Comisia „pre-vetting” a anunțat la începutul acestei săptămâni că membrii internaționali ai acesteia au sosit în Moldova pentru a da startul activităților comune. Jurnalista Mariana Rață spune că așteptările societății de la acest proces, care nu a întrunit un consens larg, sunt foarte mari, de aceea este nevoie de maximă transparență:
„Este foarte important la această etapă ca comisia care va efectua verificarea integrității candidaților la funcția de membri ai CSM și CSP să aibă o comunicare cât mai bună cu societatea, astfel încât să elimine din start orice dubii față de calitatea verificărilor care vor fi făcute și la calitatea persoanelor care vor fi selectate ca să meargă mai departe. Să iasă în fața publicului să explice, ce exact vor verifica, să le fie clar și celor care urmează să treacă prin această procedură, să nu aibă niciun fel de suspiciuni că selecția se va face pe criterii politice sau de simpatii.”
Pre-vettingul va începe, cel mai probabil în luna iulie, cu completarea unei declarații în care candidații vor trece veniturile din ultimii cinci ani, cheltuielile și legăturile personale din sistemul de justiție și cel public.