Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că reuniune miniștrilor de externe din G 20 este subminată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Discuțiile din India se concentrează și asupra posibilității ca Rusia să primească sprijin militar din partea Chinei, deși până acum, Beijing-ul a încercat să se țină la distanță de războiu, resping acuzațiile Occidentului că ar sprijini Moscova.
G 20 este compus din 19 țări și Uniunea Europeană și reprezintă aproximativ 85% din economia mondială și două treimi din populația globului.
Premierul indian Narendra Modi a deschis reuniunea cerând grupului să găsească un consens privind războiul din Ucraina, război care a provocat „disensiuni serioase” în comunitatea internațională. În opinia lui Modi, un eșec „al guvernării globale”.
Secretarul de stat american Antony Blinken, care se afla pentru prima dată în ultimele opt luni în aceeași încăpere cu omologul său rus Serghei Lavrov, s-a grăbit să dea a turnură diferită dezbaterii.
„Din păcate, această întâlnire a fost din nou subminată de războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, de campania deliberată a Rusiei de a distruge infrastructura civilă, de atacul Rusiei la adresa principiilor de bază ale Cartei ONU”, a declarat Blinken la New Dehlin.
El a adăugat că miniștrii de externe din G 20 ar trebui să reînnoiască apelul lansat de summitul G 20 din noiembrie 2022, din Bali, la care s-a cerut Moscovei să-și retragă trupele din Ucraina și să pună capăt războiului pentru a aduce pacea internațională și stabilitatea economică globală.
„Chiar dacă ne concentrăm pe sprijinul pe care trebuie să-l acordăm Ucrainei, nu ignorăm și alte provocări globale. Este ceea ce se așteaptă de la noi", a mai spus Blinken.
Blinken, Lavrov și Nord Stream
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a acuzat pe reprezentanții țărilor occidentali că ar fi deraiat discuțiile de la New Delhi, în încercarea de a pune din nou vina pe Rusia pentru propriile eșecuri și ignorând eforturile gazdelor indiene de a ajunge la un acord asupra altor probleme, relatează AFP.
Blinken s-a întâlnit scurt cu Lavrov în marginea reuniunii pentru a reafirma angajamentul Washingtonului de a sprijini Ucraina. Secretarul de stat „a vrut să spulbere orice speranță a rușilor că sprijinul nostru ar putea fi șovăielnic” cu privire la Ucraina, a declarat un oficial american sub condiția anonimatului, citat de AFP.
Reuniunea de joi a miniștrilor de externe din G 20 se încheie, s-ar părea, din nou fără o declarație comună, după ce delegații nu au ajuns la un consens cu privire la Ucraina.
„În chestiunea conflictului din Ucraina au existat divergențe pe care nu le-am putut depăși”, a declarat reporterilor ministrul indian de externe S. Jaishankar.
Ministrul rus de externe a susținut că un motiv pentru lipsa unei declarații comune este că Rusia a insistat asupra unei investigații independente privind sabotarea conductelor Nord Stream anul trecut.
Rusia și țările occidentale s-au acuzat reciproc că ar fi responsabile de exploziile din septembrie.
Rusia și China critică Occidentul
Serghei Lavrov s-a întâlnit și cu ministrul chinez de externe Qin Gang, în marginea reuniunii.
Mulți lideri din G 20 se tem că China ar putea decide să furnizeze Rusiei arme pentru a lupta împotriva Ucrainei și speră să convingă Beijing-ul să rămână neutru. Pentru moment, China a respins toate speculațiile că ar susține Moscova în acest război sau că ar intenționa să livreze armament.
Dar, într-o scurtă declarație a Ministerului rus de Externe cu privire la întâlnirea dintre Lavrov și omologul său chinez, Moscova a spus că cele două părți sunt de acord că trebuie să respingă „încercările de amestec în afacerile interne ale altor țări, încercările de a impune abordări unilaterale prin șantaj și amenințări și tentativele de subminare a eforturilor care vizează democratizarea relațiilor internaționale”.
Partea chineză nu a făcut încă nici o declarație privind concluziile întrevederii dintre cei doi diplomați.
Apeluri și posibile sancțiuni împotriva Chinei
Vorbind joi în Parlamentul de la Berlin, cancelarul german Olaf Scholz a apelat la China să nu sprijine militar Rusia, îndemnând totodată Beijingu-lui să exercite presiuni asupra Moscovei, să-și retragă forțele din Ucraina.
### Vezi și... ### Lukașenka la Beijing | Cum să păstrezi un echilibru fragil între Rusia și ChinaScholz s-a declarat totodată dezamăgit de faptul că Beijing-ul s-a abținut să condamne deschis invazia rusă din Ucraina, referire la cel mai recent vot de la Națiunile Unite.
Până acum China, dar și India – gazda reuniunii G 20 - s-au abținut să condamne invazia rusă din Ucraina sau să se alăture sancțiunilor impuse Rusiei de Occident.
Agenția Reuters relatează că Statele Unite au început să se consulte cu aliații cei mai apropiați, între care Germania, privind posibilitatea de a impuse sancțiuni Chinei dacă aceasta decide totuși să livreze armei Rusiei pentru războiul din Ucraina.
„Mesajul meu către Beijing este clar: folosiți-vă influența la Moscova pentru a cere retragerea trupelor ruse”, a spus Scholz, în aplauzele parlamentarilor. „Și nu livrați nicio armă agresorului rus”.
Planul american de a sancționa eventual China este într-un stadiu incipient, relatează Reuters citând surse anonime apropiate administrației americane. Statele Unite încearcă să obțină sprijin pentru acest plan mai ales din partea celor mai dezvoltate șapte democrații din lume (grupul G7), în eventualitatea că ar trebui coordonate astfel de sancțiuni.
Reuters precizează că nu era clar ce sancțiuni are în vedere Washington-ul.
Cancelaru german Olaf Scholz va fi vineri la Casa Albă și este de așteptat ca pe agenda discuțiilor cu președintele american Joe Biden să fie și rolul Chinei în războiul dintre Rusia și Ucraina.
Recent, China a venit cu un plan în 12 puncte pentru încetarea războiului, primit însă cu mult scepticism de Ucraina și Occident.
### Vezi și... ### Antony Blinken vizitează state din Asia Centrală loiale Moscovei