Cine va număra voturile la Comrat? (revista presei)

Revista matinală a presei la radio Europa Liberă.

După anunțul șefei statului că s-a întâlnit cu mitropolitul Chișinăului și întregii Moldove, ziarulnational.md titrează: Maia Sandu cere ajutorul Mitropolitului Vladimir pentru a opri pandemia. Ar fi necesare eforturi comune, se spune într-un mesaj al șefei statului de pe rețele. Întâlnirea s-a produs într-un moment în care bisericii i se cere din nou din toate părțile să renunțe la programul obișnuit pe fundal de avansare vertiginoasă a virusului.

O știre de pe ipn.md precizează regulile noi decise de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău și intrate în vigoare de luni: elevii claselor a I – XII-a vor învăța online, pe un termen nedeterminat, grădinițele vor continua să activeze în regimul în care au activat, cât se vor afla acasă copiii, se va face tot posibilul pentru imunizarea profesorilor, cadrelor didactice și a personalului non-didactic implicat în procesul educațional - circa 15 mii de cadre didactice. Slujbele religioase se vor ține afară abia din 1 aprilie.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat, cum o rezumă adevarul.md, că NATO va consolida apărarea colectivă pentru contracararea Rusiei. Statele Unite vor solicita, de asemenea, ca Alianţa Nord-Atlantică să se ocupe de problemele „campaniilor de dezinformare” şi a „corupţiei, folosită în calitate de arme”, a precizat asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat al SUA Philip T. Reeker. El a făcut declaraţiile în cadrul unui briefing telefonic special organizat pentru jurnalişti, care a fost dedicat viitoarei călătorii a secretarului de stat american, Antony Blinken, la Bruxelles, în perioada 22-25 martie, la o reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO.

Iulian Chifu semnează un comentariu pe deschide.md sub titlul: „SUA-Rusia: epoca relațiilor care dor”. Este o citire a discursului de politică Externă al președintelui Joe Biden de la Departamentul de Stat, dar și a Strategiei de Politică Externă anunțată de Secretarul de Stat Anthny Blinken. Putin e responsabil de ordonarea tuturor operațiunilor împotriva lumii bazate pe reguli. Numărul de dosare contencioase e enorm, de la arestarea lui Navalnîi, până la represiunea împotriva protestatarilor pașnici, scrie Chifu. „De aceea Rusia lui Putin trebuie să plătească”, continuă el. Nu Rusia și toți rușii – cum sugera Președintele Dumei de Stat– pentru că toate reacțiile americane ce se pregătesc vizează liderii Rusiei lui Putin, de data asta pe Putin personal și conturile sale, banii săi, averea sa din întreaga lume.

La tema cererii procurorului general de la Chișinău, Alexandr Stoianoglo, privind ridicarea imunității a doi deputați din fracțiunea Partidului „Șor”, Denis Ulanov și Petru Jardan, deschide.md îl citează pe Nicole Negru: „ar putea fi simple reglări de conturi dintre „oamenii lui Platon” și „oamenii lui Plahotniuc și Șor”, este de părere observatorul. Un demers care „bagă o sămânță de discordie între socialiști și Partidul «Șor»”: „Dacă PSRM votează ridicarea imunității, atunci va putea fi pusă la îndoială tăria acestei alianțe. Dar dacă nu votează, atunci PSRM va fi acuzat că protejează pe cei corupți, cei care au participat la furtul miliardului. Ar putea fi, însă, și o încercare de spălare a imaginii procurorului general care în perioada mandatului său nu s-a remarcat prin dosare de rezonanță, ci doar prin eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon și alți „deținuți politici”, mai crede analistul.

Aneta Grosu, o autoare de editoriale din Ziarul de Gardă, scrie despre nedorința demnitarilor moldoveni de a asculta de avertismentele OMS. Organizația crede că dacă în R. Moldova nu se introduc restricții dure, în 2-3 săptămâni ajungem la 100 de morți pe zi, scrie ea. „Când vorbește despre restricții dure, OMS are în vedere lockdown-ul, precizând că altă soluție nu există. Și experți independenți constată că introducerea unui lockdown de 30 de zile ar permite evitarea contaminării a circa 49,2 mii de persoane și salvarea a 1136 de vieți omenești. Aceste date, se pare, nu mai impresionează autoritățile de la noi, iar o decizie clară privind regimul de activitate în R. Moldova nu va fi luată în scurt timp, așa cum recomandă experții și instituțiile internaționale. Nu va fi luată, pentru că nu e „rentabilă” sub aspect politic... ”, constată Aneta Grosu.

Anticoruptie.md publică un avertisment al deputatului Igor Munteanu legat de proiectul socialiștilor privind înființarea unei Comisii Electorale Centrale în Găgăuzia: „Deschide o cutie a Pandorei”, crede el. „Dublarea CEC-ului național nu face decât să alimenteze anumite riscuri și temeri legitime față de proiectul secesionist mai vechi din autonomie”, mai spune Munteanu. Comratul va dori și o Curte de Conturi separată, și alte instituții, care nu ar trebui să aplice legea națională, „conducându-se de un izolaționism prost camuflat sub patronajul ideologic al PSRM”.

Cotidianul.md preia și publică o știre de pe Madiafax despre interviul cu fondatorul BioNTech, unul dintre dezvoltatorii vaccinului împotriva Covid-19 produs în colaborare cu Pfizer. Acesta este de părere că virusul va fi pus sub control în majoritatea țărilor europene până la sfârșitul verii lui 2021. „În multe ţări europene şi SUA, probabil că nu vom mai avea nevoie de blocaje până la sfârşitul verii, a declarat Uğur Şahin pentru ziarul Welt am Sonntag. „Vor fi focare, dar vor fi doar zgomot de fond. Vor exista mutaţii, dar nu ne vor speria, a adăugat Uğur Şahin. Evaluarea lui Ugur Șahin vine în contextul în care campania de vaccinare din Uniunea Europeană nu se desfășoară la viteza altor țări precum SUA, Israel sau Regatul Unit. Și Comisia Europeană, dar și guvernele statelor membre au avut parte de critici din acest motiv.