După tentativa eșuată de învestire a Guvernului Grosu, mingea se află în terenul președintei Maia Sandu, care trebuie să consulte acum fracțiunile parlamentare, consideră analistul politic Ion Tăbârță, citat de Radio Chișinău. El anticipează că va urma o adresare la Curtea Constituțională, care va lua o decizie referitoare la situația creată. „După decizia Curții Constituționale, noi vom ști exact ce vom avea: semnarea decretului privind candidatura domnului Golovatiuc sau Curtea Constituțională va spune că, odată ce au expirat acele trei luni, se pot organiza alegeri parlamentare anticipate”, consideră Tăbârță.
Your browser doesn’t support HTML5
Într-un editorial pentru Gazeta de Chișinău, Mircea V. Ciobanu scrie că după pierderea prezidenţialelor, planul socialiştilor era limpede ca apa lacului Baikal: evadarea lui Chicu, debandadă totală, pandemie dezlănţuită şi învinuirea Maiei de proastă administrare; tot ea impusă să desemneze un premier „nou”, dar să fie tot al socialiştilor. „Votat de penali, dar cu posibilitatea de a lua bani din fonduri europene. Contabilizând apoi eventualele succese ca fiind socialiste şi punând vina eşecurilor pe seama noului preşedinte”, afirmă autorul. În contextul precis al situaţiei de azi, cu un guvern încă socialist şi o majoritate tot socialistă în parlament, Maia Sandu nu poate să prezideze decât dacă va fi preşedinte jucător, impunându-şi, la limita penalizării, propria agendă, consideră Ciobanu.
Portalul Infoprut îl citează pe europarlamentarul român Dragoş Tudorache care critică jocurile politice revanşarde de la Chișinău. „Republica Moldova are nevoie de stabilitate și de responsabilitate politică. Este inadmisibil ca, în plină pandemie și criză sanitară, pe fondul lipsei de vaccinuri și al condiționalităților financiare care, împreună, pun țara într-o situație extremă, să asistăm la jocuri politice revanșarde care provoacă instabilitate guvernamentală”, afirmă Tudorache. Politicianul subliniază că cetăţenii Republicii Moldova s-au exprimat clar şi tranşant la ultimele alegeri şi au oferit un mandat axat pe continuarea şi intensificarea parcursului european.
Curentul.md citează mai mulți analiști politici care sunt de părere că Procuratura Generală s-a implicat în jocurile politice, atunci când a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov. Analistul politic Vitalie Catană se întreabă de ce le-a luat atât timp procurorilor să înainteze acuzațiile, dacă dosarele au fost deschise de mai mult timp. Potrivit lui, ar fi vorba de o tentativă de a influența soarta numirii unui Guvern sau a declanșării anticipatelor.
Într-un editorial pentru Ziarul de Gardă, Alina Radu scrie că autoritățile au anunțat licitație pentru procurarea vaccinurilor anti-Covid-19. În mapa de achiziții stă suma de 70 de milioane de lei, aproape 4 milioane de dolari, destinați procurării de vaccinuri, se precizează în articol. Autoarea subliniază că regula licitațiilor spune că trebuie aleasă oferta cea mai ieftină. „E un principiu minunat, să se economisească la maxim banii publici. Dar apar multe semne de întrebare”, afirmă Radu, și anume că la licitație posibil vor participa mai mulți intermediari care reprezintă Federația Rusă. „Nu există nimic ieftin dacă provine de la oameni corupți, abuzatori, torționari. Nu există bani publici de dat torționarilor. Cel puțin, atâta timp cât există posibilitatea de a procura același produs, fără intermediari, de la producători neafiliați torționarilor”, conchide Alina Radu.