În finala alegerilor prezidențiale din noiembrie se vor confrunta Klaus Iohannis și Dan Barna (Valentin Naumescu/ Contributors.ro)

Revista presei de la București.

Site-urile de știri au preluat informații proaspete despre rezultatele alegerilor locale din Rusia. Aktual 24 a pus titlul „Puterea lui Putin se apropie de sfârșit. Partidul său, Rusia Unită, a pierdut major la alegerile locale după proteste”. Sursa informațiilor este agenția Ria, via Agerpres, și spun că Partidul Rusia Unită, apropiat de Vladimir Putin, a pierdut semnificativ. S-ar părea că opoziția din stradă, care nu a putut fi prezentă cu candidați la acest scrutin pentru că ei au fost arestați unul câte unul înaintea alegerilor, și-a construit și popularizat o tactică inteligentă.

Alexei Navalnîi și-a îndemnat susținătorii să voteze tactic în întreaga Rusie pentru candidatul cu cele mai mari șanse de a învinge Rusia Unită. Ca să blocheze această tendință, candidații Partidului Rusia Unită au fost prezenți în alegeri mai mult ca independenți, dar n-a fost de ajuns. Per total, Rusia Unită a pierdut aproape o treime din mandatele pe care le deținea anterior. La Moscova, pierderea a fost de 2 mandate față de localele anterioare, păstrând majoritatea în Consiliul Municipal.


Victor Pițigoi, comentator la ziare.com, se uită la reușita rapidă a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. La Kiev, Parlamentul a votat să se renunțe la imunitatea aleșilor și asta mai ales fiindcă Zelenski a acționat accelerat. România în schimb, arată Victor Pițigoi, este în plină criză guvernamentală, provocată de premierul Viorica Dăncilă. Pe lângă toate cele deja consumate, Dăncilă a înaintat la Bruxelles propunerea de comisar european din partea României: Rovana Plumb, un politician cu dosar penal de corupție în curs, dar apărată, vezi Doamne, de principiul prezumției de nevinovăție. Jurnalistul propune un test pe înțelesul doamnei Dăncilă: dacă ar avea de angajat o menajeră și ar afla că fostul ei patron o suspectează de furt, s-ar mai gândi la prezumția de nevinovăție? Mai mult ca sigur că nu.

„Lupți pentru drepturile omului când este în joc patrimoniul țării, eventual chiar al UE, dar când sunt în joc propriile tacâmuri, din propria sufragerie, nu riști!”, notează sarcastic autorul. Problema e că, îl cităm încă o dată, „omul de rând începe să creadă despre corupție că ea este un delict numai dacă-l comite el. Dacă îl comite un parlamentar, este un merit, răsplătit cu posturi, ca în cazul dnei Plumb: ministru, consilier guvernamental, parlamentar european, comisar european”.

Valentin Naumescu își consacră comentariul publicat pe contributors.ro propriilor presupuneri privind finala alegerilor prezidențiale din noiembrie: va fi vorba mai mult ca sigur de o confruntare Klaus Iohannis – Dan Barna, cel de-al doilea, lider al Uniunii Salvați România. O situație inedită, de natură să-i facă pe români să râdă cu un ochi și să plângă cu celălalt. Faptul că cei doi vor cumula, crede Naumescu, 60-65% din voturi e mai mult decât îmbucurător, fiind vorba de doi apărători hotărâți ai valorilor europene și euroatlantice.

Îngrijorarea vine dinspre relațiile care se profilează între partidele pe care le reprezintă ei și care, în mod normal, ar trebui să guverneze împreună după viitoarele legislative, eventual într-o coaliție decentă cu – sugerează comentatorul – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Dacă nu vor reuși, trebuie să știe de pe acum că vor purta vina întoarcerii în forță a PSD-ului în 2024, cum s-a întâmplat și în alte perioade.