Ideea Moscovei de a construi o replică mai mică a bazilicii Sfânta Sophia în Siria, în zona Hama din centrul țării, este etichetată de Cristian Unteanu (blogurile Adevărul) drept „noul concept al «păcii ruse»” și dovada vechii experiențe a „școlii diplomatice” ruse. Decizia este parte din „pariul global” al Rusiei, „extrem de interesant şi la fel de riscant ca orice pariu geostrategic de asemenea amploare”: găsirea unui mod propriu de legitimare a intenției de extensie națională, extensie care a devenit presantă odată cu instalarea lui Donald Trump la cârma Statelor Unite, cu tot cu teoria lui că America trebuie să se retragă „din spaţiile relevante de putere pe care le deţinuse şi le consolidase mereu în creştere de la finele celui de-al Doilea Război Mondial încoace, ieşind din poziţia de unic lider promotor de soluţii de securitate globale şi de furnizor privilegiat (…) de soluții pentru pacea lumii.
China a sesizat și ea oportunitatea, dar a ales proiectul gigantic al unui nou „drum al mătăsii”, care acoperă o mare parte din planetă. Mica Hagia Sophia ar putea avea o anume importanță, scrie Unteanu, pentru că, odată cu ea, ar „readuce în marile jocuri ale diplomaţiei religioase locul cu totul special al Patriarhiei Antiohiei, una dintre cele cinci Patriarhii ale creștinătății în primul mileniu al erei noastre (alături de Roma, Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim). Iar mesajul despre Noua Sfânta Sofia este adus de Assad, ceea ce, în tehnică diplomatică, este o realizare deloc oarecare”.
În Dilema Veche, Teodor Tiță reface parcursul abrupt al evenimentelor care au dus la desființarea celui mai influent site independent de știri din Ungaria: index.hu. Asaltul a început chiar a doua zi după ce guvernul condus de Viktor Orban a căpătat puteri speciale pe termen nelimitat. „În Ungaria e în desfășurare un sinistru scenariu prin care fostul anticomunist Orbán creează un soi de om nou ale cărui trăsături sunt suspiciunea față de străini, frica de diferență și diversitate și naționalismul cu ochelari de cal”. Dar, adaugă Teodor Tiță, „îngăduința cu care e privit minidictatorul Ungariei rămâne unul dintre marile mistere ale Uniunii Europene. (…)Tentativele repetate de a condiționa fondurile pe care Ungaria le primește de la Bruxelles de respectarea statului de drept eșuează constant.
Între timp, Orbán continuă să se bucure de oportunități foto în vizite oficiale prin capitalele Europei, iar denunțarea acțiunilor sale rămâne întotdeauna în sarcina celor care, oricât de bine intenționați sunt, nu au nicio putere: Opoziția locală, slabă și divizată, organizații non-guvernamentale și puținii intelectuali unguri (nu neapărat din Ungaria) care nu au acceptat încă vreo sinecură oferită de stat”.