Your browser doesn’t support HTML5
Revista presei de la București
Mădălin Necșuțu publică pe site-ul Veridica.ro o scurtă retrospectivă a anului 2021 în Republica Moldova. Simplificând, se poate spune că totul este văzut în crescendo până la contractul semnat de vicepremierul Andrei Spânu cu Gazprom. Contractul, „netransparent și la un preț mare (...)a fost poate primul semn de limitare al avântului politic al actualei guvernări, care a fost readusă rapid cu picioarele pe pământ de instrumentele de șantaj și presiune din arsenalul Moscovei”, scrie Necșuțu. La capitolul energie, un minus și în dreptul politicilor de interconectare: gazoductul Chișinău-Iași e tot nefolosit, iar licitațiile pentru infrastructura de interconectare au pornit prost. Apoi, lipsă de transparență și comunicare defectuoasă pe problemele energiei, o anume insistență pe relația – se subînțelege, asigurătoare – cu România, în depozitele căreia Moldova ține să-și facă rezerve de gaz. Nu s-a mișcat nimic nici în ce privește dosarul transnistrean, mai arată jurnalistul de la Veridica.ro.
Un articol apărut pe Republica.ro și semnat de Marco Darius Badea se ocupă de întețirea propagandei interne a Rusiei legat de situația din Ucraina. „În toate jurnalele tv și în online, cetățenii ruși sunt bombardați cu informații privind iminența unui atac al NATO și al extremiștilor din Ucraina asupra etnicilor ruși”. „La televiziunea de stat din Rusia au fost modificate hărțile prezentate în mass-media occidentale, care arată Ucraina înconjurată din trei părți de trupe rusești (…) (și) au fost difuzate hărți trucate, care prezintă Belarusul (…) înconjurat de trupe militare ale NATO”. Autorul îi citează pe sociologii Centrului Levada, din Moscova, care au constatat că telespectatorii ruși „nu analizează știrile și nu verifică ce aud de la gazdele emisiunilor TV, ceea ce face ca propaganda să își atingă ținta”, cu atât mai mult cu cât majoritatea posturilor de știri alternative au fost fie închise, fie marginalizate.
Rusia nu are deocamdată pretenția să primească „garanții de securitate”, ci doar „asigurări de securitate”, arată Hari Marcu-Bucur pe site-ul Ziare.com, explicând detaliat în ce constă diferența. Asigurările de securitate se consemnează în acorduri, convenții, memorandumuri și nu au consecințe juridice. Încălcarea unui asemenea document de una dintre părți duce doar la pierderea credibilității. Spre diferență, garanțiile de securitate „se consemnează în tratate și acorduri cu valoare juridică”, „actorii implicați se controlează între ei, pentru prevenirea încălcărilor. (…) garanțiile de securitate presupun controlul direct, la fața locului (prin prezența militară permanentă și semnificativă), precum și accesul internațional la luarea deciziilor de pace și război ale fiecăruia dintre ei”. Rusia, arată Hari Marcu-Bucur, a avut grijă să iasă din toate tratatele și acordurile cu valoare juridică, așa că nu poate suporta consecințe dacă le încalcă termenii. Doar că și Statele Unite au acum mână liberă, lămurește expertul publicat de ziare.com.
Ce face România în această perioadă de tensiuni geopolitice ? Sabina Fati (Deutsche Welle) scrie că „se pregătește de ce e mai rău”, cel puțin așa rezultă din declarațiile președintelui Klaus Iohannis după reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Concret însă, jurnalista consideră că „pregătirile” se vor concretiza destul de repede în extinderea controlului statului asupra cetăţenilor „în regim de urgenţă”. Ar fi vorba modificări legislative care să permită „accesul autorităţilor la comunicaţiile criptate de pe WhatsApp, Messenger, Skype, Telegram”, precum și „lărgirea interceptărilor, care să redevină mijloace de probă în procesele penale”.