Your browser doesn’t support HTML5
Nicolae Negru scris în ziarulnational.md despre criza energetică care a lovit R. Moldova după ce gigantul rus controlat de stat Gazprom i-a redus cu o treime livrările de gaze. Negru îi zice “al doilea război economic ruso-moldav”, primul avut în vedere fiind firește embargoul comercial de anii trecuți. Și constarea de începuta a editorialistului: socialiștii și comuniștii triumfă. Criza gazelor le oferă satisfacția de a lovi în Maia Sandu și guvernul PAS. Negru le propune, însă, cetățenilor să facă abstracție de declarații de politicieni, dacă vor să discearnă și să înțeleagă de ce Chișinăului nu i-a reușit până acum să ajungă la o înțelegere cu Gazprom. În versiunea sa, pentru că Kremlinul a decis să pună presiune pe Chișinău, concomitent firește cu presiunea pe întreaga Europă. Guvernul Gavrilița este îndreptățit, continuă Negru, să nu accepte umilința, întrucât poate miza pe surse alternative, după darea în folosință a gazoductului Iași-Ungheni. Restul e politică, declară Negru, iar socialiștii ar vrea să o vadă pe Sandu umilindu-se pe coridoarele Gazprom-ului și Kremlinului, care la rândul lui, nu-și dorește altceva de la ea decât preluarea de la Dodon a politicii externe echilibrate. În definitiv, miza Moscovei e să dirijeze suveranitatea R. Moldova. Dar, așa cum crede autorul, la fel cum consecință a închiderii pieței ruse pentru producătorii moldoveni a fost că două treimi din exporturile moldovene merg acum spre UE, tot așa consecința acestui război va fi consolidarea, de fapt, a independenței economice a R. Moldova.
Radiochisinau.md citează declarația prim-ministrei Natalia Gavrilița în cadrul forumului CSI de la Minsk: R. Moldova, a spus Gavrilița într-o intervenție virtuală, în format de teleconferință, este interesată de o cooperare eficientă în sectorul energetic și mizează pe soluționarea cât mai rapidă a problemei aprovizionării cu gaze naturale. Totodată, ea a vorbit despre abordarea noii conduceri a Republicii Moldova, care urmărește în mod constant o politică externă echilibrată, „luând în considerare interesele partenerilor noștri și promovându-și propriile priorități”, după cum a afirmat Natalia Gavrilița în discursul său publicat pe pagina Guvernului. „CSI este un forum important pentru noi, deoarece deschide pentru Republica Moldova oportunități pentru cooperare economică și comercială eficientă și reciproc avantajoasă”, a mai spus prim-ministra, citată de radiochisinau.md. O altă știre de pe același site anunță o posibilă vizită în curând în R. Moldova a lui Dmitri Kozak, responsabil de dosarul moldovenesc în administrația prezidențială rusă, vizită care se anunță ca urmând să fie axată pe același subiect al gazelor naturale.
Alexandru Slusari, fostul vicepreședinte al Parlamentului din partea Platformei DA, este citat de Ipn.md, spunând că solicitările tot mai dese venite din partea Moldovagaz privind economisirea gazelor naturale ar fi “încercare de a induce societății o stare de panică și de a slăbi pozițiile autorităților de la Chișinău în timpul negocierilor cu Gazprom”. Moldovagaz ar acționa, astfel, mai degrabă în interesul Federației Ruse de cât al R. Moldova, crede politicianul. Potrivit lui Slusari, întreprinderea la care Gazprom deține 50% din acțiuni ar pune presiune pe autoritățile de la Chișinău pentru a le determina să cedeze în fața Moscovei.
„Gazprom a recurs la tactica sa tradițională de șantaj. Nu putem vorbi despre o relație comercială, pentru că este vorba de două companii care sunt administrate de la același punct de comandă – Gazprom și Moldovagaz. Este o problemă politică ce trebuia să fie rezolvată între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse”, a spus Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.