Anticoruptie.md dezvăluie că fostul vicepreședinte al PDM, Serghei Iaralov, este cea de-a doua persoană care a obținut identitate dublă în R. Moldova, ca și șeful său de partid, Vladimir Plahotniuc. Celălalt nume al lui e Serghei Haikin. Centrul de Investigații Jurnalistice a obținut copia ordonanței prin care Serghei Iaralov și Vladimir Plahotniuc sunt cercetați într-un dosar penal al procuraturii. Portalul se întreabă de ce președintele Igor Dodon îl protejează pe Iaralov. Anterior acesta a negat că cea de-a doua persoană cu dublă identitate despre care s-a aflat că există odată cu ştirea despre dubla identitate a lui Plahotniuc ar fi Iaralov. Din înregistrările video făcute publice de liderul PDM în iunie 2019 s-a aflat că Iaralov a participat la discuțiile privind finanțarea din Rusia a PSRM, dintre Dodon și Vladimir Plahotniuc.
O altă dezvăluire din aceste zile a jurnaliştilor de investigaţie de la acelaşi portal e că Veaceslav Platon, condamnat la 30 de ani cu executare în două dosare penale, a scăpat recent de 12 ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat o decizie a instanței de fond prin care Platon a fost condamnat pentru escrocherie și a dispus transmiterea dosarului la rejudecare.
Jurnalistul Vitalie Călugăreanu publică în cotidianul.md un editorial întitulat „Noi nu suntem idioți!”. Autorul se referă la declarațiile și comportamentul manifestat în ultimul timp de președintele Igor Dodon, afirmând că acesta nu a înțeles nimic din ceea ce i s-a întâmplat lui Vladimir Plahotniuc și anturajului său. „Urmând exemplul micului dictator eșuat în iunie 2019, Dodon lucrează la construcția realității paralele în care se simte el bine (ca și Plahotniuc, întreține televiziuni care îi arată doar ceea ce vrea să vadă) – o realitate bazată pe minciună, stratageme și care nu se intersectează cu noi nici într-un punct. Acest politician va fi răpus de sintagma populistă: „Eu vă promit….!”, repetată ca un tic verbal enervant din care se fac deja bancuri”, scrie Călugăreanu.
Deschide.md publică un articol în care Petru Bogatu susține că „Maia Sandu are un singur adversar de temut în prezidențiale și acesta nu-i Dodon”. Bogatu este de părere că, lidera PAS nu are cum, în mod normal, să piardă scrutinul în fața lui Igor Dodon, deoarece bazinul electoral al dreptei este mai extins decât cel as stângii. Problema ar fi, la părerea lui, în neîncrederea cu care Maia Sandu ar fi tratată de potențialii ei alegatori. Şi în neîâncrederea unioniştilor, care, aşa cum pretinde autorul, i-ar sugera să nu neglijeze potențialul politic al PDM. „Deocamdată lipsa de flexibilitate a Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare din circumscripția Hâncești arată că în materie de realism politic Maia Sandu mai are de luat lecții”, constată Bogatu.
Mold-street.com constată că, la trei săptămâni după ce Vladimir Plahotniuc a fost declarat de Departamentul de Stat al SUA drept persoană desemnată "pentru implicarea, directă sau indirectă, în acte semnificative de corupție", decizia luată de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, nu a dus încă la includerea fostului lider al PDM în listele persoanelor supuse sancțiunilor pe teritoriul Statelor Unite sau în alte părți. Numele lui Plahotniuc nu apare nici în baza de date a persoanelor aflate în căutare de Interpol, nici în lista SECO (State Secretariat for Economic Affairs) a persoanelor supuse sancțiunilor de către Elveția, unde figurează însă fostul șef al securității de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev, notează portalul.
Noi.md publică un articol în care deputatul Bogdan Țîrdea răspunde acuzațiilor cu privire la finanțarea ilegală a PSRM din străinătate aducând în discuţie finanțarea PAS din fonduri externe, prin intermediul ONG-urilor. Potrivit lui Țîrdea, PAS-ul Maiei Sandu este „o filială politică” a Fondului Soros în Moldova, iar mulți dintre deputații PAS sunt activiști ai Fondului Soros ori „devoratori de granturi” ale altor fonduri. Parlamentarul socialist vorbește despre „mii de ONG-uri de genul IDIS ”Viitorul”, IPP, APE, ProDidactica”, care în mod deschis ar susține, consulta, promova partidele de dreapta, criticându-le pe cele de stânga. Concluzia sa este că blocul ACUM este susținut financiar din afară, direct sau indirect.
Radiochisinau.md scrie despre demersurile României privind necesitatea coordonării politicilor SUA și UE în privința R.Moldova. Acestea denotă, la părerea unor analiști politici citat de publicaţie, o schimbare de optică în relația dintre Chișinău și București. Unii observatori cred că ar putea fi vorba și de urmările schimbărilor politice din Republica Moldova din iunie anul trecut, atunci când, se pare, Bruxelles-ul și Washingtonul nu au ținut cont de opinia României, astfel că la guvernare au ajuns socialiștii proruși. În acest context, analistul politic de la București, Iulian Chifu, crede că Statele Unite se vor plia pe interesele României în Republica Moldova.
Tribuna.md publică un interviu cu președintele PDM Pavel Filip, care susține că în Republica Moldova nu poate exista o guvernare fără PDM, care ar asigura echilibrul. „Am văzut cu toții ce eșec a fost o guvernare nefirească între 2 partide diametral opuse”, a comentat acesta, fiind întrebat dacă poate deveni PDM buturuga care sa răstoarne carul PSRM printr-o eventuală coaliție cu PAS si Platforma DA.
TV8 notează că cheltuielile Președinției continuă să crească într-un ritm amețitor. În prima lună a acestui an, ele au depășit suma de trei milioane de lei. Asta înseamnă că Președinția cheltuie aproximativ un leu pe secundă din buget, potrivit deputatului PAS Dumitru Alaiba. Pentru a afișa cheltuielile Președinției pentru anul 2020, alesul poporului a realizat un panou electronic, pe care l-a intitulat „Panoul Președintelui”, în care sunt afișați banii cheltuiți de către Președinție în fiecare secundă. În prezent suma a depășit cifra de trei milioane.
Unimedia.info a solicitat părerea vicepreședintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, despre poziția liderei PAS atunci când ea solicită un nume concret al unui candidat apolitic pentru alegerile prezidențiale, astfel încât discuțiile să nu fie „abstracte”. Slusari califică solicitarea drept „incorectă”, pentru că aceste discuții „nu trebuie duse în presă, ci la o masă rotundă, cu implicarea a cinci-șase partide”. Potrivit politicianului, Platforma DA are câteva nume, pe care ar putea să le propună, unul dintre care ar fi jurnalistul Constantin Cheianu. Întrebat cum ar reacționa DA dacă PAS va înainta candidatura Maiei Sandu, Slusari a zis că „dacă va fi înaintată, probabil și Platforma DA tot trebuie să vină cu o candidatură proprie”.
Nicolae Negru comentează în ziarulnational.md sfatul adresat de Igor Dodon socialiștilor atunci când le-a cerut „să nu se grăbească” să oficializeze alianța existentă de facto cu PDM, dar și îndemnul către foștii „parteneri, prieteni deputați din opoziție”, să nu se grăbească să ardă toate punțile, fiindcă nu se știe „ce poate să se întâmple în următoarele luni”. „Șmecher ca un afacerist mărunt, Dodon țintește, cu o singură împușcătură, în trei „iepuri”. Ba chiar în patru, dacă luăm în calcul că mesajul respectiv lovește și în șansele Maiei Sandu de a obține sprijin electoral din partea unioniștilor. Vă imaginați cu ce ochi vor privi adepți reunirii cu România perspectiva unei noi guvernări PSRM-ACUM? În acest context, tăcerea Maiei Sandu e asurzitoare”, crede editorialistul.