Ședință cu scântei în dosarul Chirtoacă: magistratul Alexandru Negru a renunțat la concediul pentru îngrijirea copilului și a revenit la dosar, scrie portalul Anticorupție.md. La mai puțin de două săptămâni după ce a anunțat că pleacă în concediu pentru îngrijirea copilului, magistratul Alexandru Negru s-a răzgândit și a revenit la muncă, reluând examinarea dosarului penal în care fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, este învinuit de abuz de serviciu.
Your browser doesn’t support HTML5
IPN îl citează pe directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Igor Boțan, care consideră că declarația pe care a făcut-o Blocul ACUM privind un pachet de proiecte pe care le va propune în Parlament, este, mai mult, o contraofertă pentru Partidul Democrat decât pentru Partidul Socialiștilor. În opinia lui, înainte de a vota în comun legi în Parlament este nevoie de o declarație politică între formațiuni, transmite IPN. „Se adoptă la început o declarație politică, prin care se spune că avem voința politică să facem această deoligarhizare. După care, dacă acceptă, PDM găsește argumente să convingă directorii instituțiilor respective să plece în demisie. Doar să-i convingă, pentru că nu poate să-i dea afară”, a spus Igor Boțan, referindu-se la faptul că blocul ACUM a propus votarea unui pachet de legi privind demiterea mai multor șefi ai instituțiilor statului.
Despre nedumeririle sale post-electorale scrie expertul media Ion Bunduchi în comentariul său pentru portalul Media-Azi. Acestea țin în mare parte de punerea în practică a Legii audiovizualului în campania electorală, care în opinia autorului, ar fi complicată în unele cazuri. Bunduchi mai adaugă că dacă suntem alegători responsabili, parcă, ar trebui ca responsabilitatea noastră să nu penduleze doar între ce ne spun candidații sau mass-media candidaților și urna de vot. El spune că trebuie să dăm candidaților noștri votul, nu și mintea! „Mintea ne trebuie să judecăm ce-au spus să facă și ce fac ai noștri candidați.”
După refuzul Blocului ACUM de a forma coaliții cu PDM și PSRM, scenariul alegerilor anticipate nu poate fi exclus în totalitate, dar, cel mai probabil, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor îl vor evita și vor crea o alianță formală sau neoficială, a comentat pentru Radio Chișinău analistul politic Anatol Țăranu. „După toate probabilitățile trebuie să ne așteptăm la o alianță de centru-stânga cu participarea socialiștilor și democraților. Această alianță ar putea fi și una informală, când nu va fi semnat un acord, dar va fi susținut, de exemplu, un guvern tehnocrat. O guvernare cu participarea socialiștilor ar însemna diminuarea intensității cursului european al Republicii Moldova”. Comportamentul și declarațiile PSRM și PDM după alegeri demonstrează o sincronizare dintre cele două formațiuni, dar, se pare, o coaliție dintre acestea, sau anumite prevederi ale unui eventual acord nu convin Moscovei, consideră analistul politic Ion Tăbârță. În schimb, Moscovei îi convine starea de incertitudine din prezent, a opinat expertul, citat de Radio Chișinău.
Organizarea transportului către secțiile de votare este o încălcare a legislației electorale, dacă cetâțeanul nu votează liber. Constituie o încălcare și este, mai ales, o abatere cu caracter penal coruperea alegătorilor. Declarația aparține președintei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, transmite IPN. „Dacă cetățeanul a fost adus organizat către secția de votare pentru a vota și este impus sau voința lui liberă nu este manifestată, atunci asta este o abatere cu caracter penal și noi am avut sesizări în ziua votării pe această dimensiune, care au fost transmise conform competenței ca să fie investigate”, a declarat Alina Russu.
Iulian Chifu scrie un editorial pentru pootalul Deschide.md despre Parlamentul britanic care a respins pentru a doua oară acordul negociat în baza liniilor roșii formulate de către premierul conservator Theresa May cu Uniunea Europeană. Rezultatul era previzibil și marchează un început negru pentru Theresa May, care riscă să nu termine săptămâna ca prim ministru, scrie autorul. Chifu afirmă că lecțiile învățate arată cât de profund sunt integrate statele europene economic, comercial și chiar politic, încât ieșirea, ruperea de ceilalți este extrem de dureroasă, de costisitoare și care cutremură fundamentele fiecărui stat care încearcă ieșirea din UE, chiar și a celei de-a doua cea mai puternică economie din conclavul european.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a susținut, marți, într-o conferință la Universitatea din Oradea, că singura soluție pentru ca Republica Moldova sa devină partea Uniunii Europene este Unirea cu România, scrie site-ul B1.ro. „Eu știu foarte bine ce efort diplomatic gigantic s-a făcut în cele două mandate ale mele pentru ca Republica Moldova să fie pusă la pachet cu statele din Balcanii de Vest ca perspectivă de intrare în Uniunea Europeană. S-a răspuns categoric, nu numai de la Bruxelles, și de peste Ocean: varianta integrării în UE a Republicii Moldova nu este acceptată de nimeni, indiferent care este puterea politică de la Chișinău”, a subliniat Băsescu.