Deputatul Blocului ACUM, Sergiu Litvinenco, susține că dacă Partidul Socialiștilor va insista pe formarea unei coaliții cu Blocul ACUM, atunci este clar că se orientează spre alegeri anticipate. O altă versiune ar fi că acest comportament ar duce PSRM spre o coaliție cu PDM. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV. Parlamentarul a reiterat că Blocul ACUM nu-și dorește vreo coaliție sau alianță cu PSRM. „Această alianță este de principiu imposibilă”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Your browser doesn’t support HTML5
Directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă, consideră că se creează o panică exagerată în jurul deprecierii leului care s-a înregistrat în ultimele zile, iar speculanții pieței valutare ar fi în așteptarea unor asemenea agitații, transmite IPN. Expertul economic spune că această creștere este o fluctuație puțin mai alertă decât cea obișnuită. Potrivit lui, există anumite premise cum ar fi cererea sporită de valută, dar și incertitudinea politică din Republica Moldova. „Eu cred că în continuare leul se va deprecia față de monedele principale, dar sunt fluctuații minime, nici pe departe o fluctuație semnificativă”, consideră Chircă.
Tot IPN scrie despre faptul că piețele din Chișinău nu sunt atractive pentru că sunt insalubre, au un aspect dezorganizat și inestetic. Paulina Cernauțanu, care semnează o cercetare la subiect, menționează că, pentru a face piețele din Chișinău atractive, este necesar ca autoritățile publice locale, administratorii piețelor și agenții economici să fie într-o strânsă și continuă comunicare, să elimine dublarea competențelor pe anumite domenii de activitate și atribuții a organelor de control, dar și să schimbe aspectul estetic al tarabelor din piețe. La rândul lor, cetățenii trebuie să-și ceară drepturile de consumator, consideră Cernauțanu.
În ediția de astăzi a Ziarului de Gardă, citiți despre cumpărăturile de anul trecut ale șefilor de la Procuratura Generală, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Procuratura Anticorupție și Procuratura mun. Chișinău. Tot mâine, găsiți un text cu detalii despre recenta ședință din dosarul Filat. În același număr, citiți un interviu cu avocatul poporului, Mihail Cotorobai, despre respectarea drepturilor omului în R. Moldova, condițiile de detenție ale lui Platon și serviciile medicale acordate lui Filat, precum și despre expulzarea celor șapte profesori turci din R. Moldova.
Vizitele tot mai dese ale socialiștilor la Moscova în contextul crizei politice și al încercărilor de a crea o coaliție de guvernare la Chișinău sunt un mod de a le arăta competitorilor politici că au un protector în capitala Rusiei, a comentat pentru Radio Chișinău analistul politic Vlad Țurcanu. În opinia sa, această practică este una păguboasă pentru Republica Moldova, iar acest comportament ar trebui investigat de serviciile de securitate. „Eu cred că ceea ce face PSRM la ora actuală trebuie de investigat de serviciile de securitate pentru că reprezintă Republica Moldova. Deci, din punctul meu de vedere trebuie văzut în ce măsură mandatul pe care ei îl prezintă la Moscova reprezintă interesele Republicii Moldova. Dacă nu, se încetățenește o practică ce face Republica Moldova și mai vulnerabilă decât este”, a conchis Țurcanu.
Următoarele alegeri în Parlamentul European, care se vor desfășura între 23 și 26 mai, vor fi cele mai complexe alegeri din ultimii ani, consideră politologul Ernest Vardanean, citat de portalul Noi.md. El a menționat că aceste alegeri vor fi mai dificile, chiar și în comparație cu alegerile din 2014, care au avut loc după începerea unei confruntări cu Rusia, și deja atunci s-a observat o creștere a așa-numitului sentiment eurosceptic, o creștere a popularității partidelor de dreapta și ultra-stânga, care pledau pentru încetarea dictaturii structurilor supranaționale ale UE asupra guvernelor suverane ale statelor membre ale UE. Potrivit analistului politic, în acest an situația cu alegerile în Parlamentul European va fi și mai dramatică, deoarece acestea vor avea loc într-un context internațional complet diferit.