Your browser doesn’t support HTML5
Revista presei românești
„Ca români patrioţi şi guralivi ce suntem, vom fi probabil scuzaţi că n-am băgat de seamă ultimul scandal din Republica Moldova. De fapt nu ştim mare lucru despre statul vecin – şi, sincer, nici nu ne interesează, decât ca pretext pentru a ventila clişee geostrategice de cârciumă şi ca să-i bocim pe fraţi de la distanţă”. Această autocritică încărcată de autoironie i se datoreză lui Sorin Ioniță, care scrie pe site-ul contributors.ro cu referire la bizarul refugiu al fostului lider transnistrean Evgheni Șevciuk la Chișinău. Șevciuk, care a pierdut așa-zisele alegeri prezidențiale în decembrie trecut, s-a temut că va fi asasinat și s-a refugiat... în Republica Moldova, în țara împotriva căreia a vituperat ani și ani. Problema nu e însă atât a lui, cât a autorităților moldovene. Instituţii şi lideri au rămas paralizaţi de surpriză, neştiind ce să facă cu Șevciuk.
„După teorie şi constituţie, omul e un uzurpator şi trădător de ţară, care a lucrat într-o structură de putere nelegitimă şi a susţinut forţe armate străine de ocupaţie pe un teritoriu separatist”. Numai că fiecare o dă cotită: „preşedintele Parlamentului moldovean, dl Candu, lider de partid pro-UE, zice că n-are habar dacă dl Şevciuk a încălcat vreo lege, să se ocupe Procuratura. Vicepremierul pentru Reintegrare (cu Transnistria, adică) şi procurorul general spun că nu ştiu al cui cetăţean e dl Şevciuk, nici pe unde anume se află el cazat privat, deci nu-l pot chestiona. Asta în Chişinău, unde în jumate din hoteluri se filmează în camere, după cum vă amintiţi de anii trecuţi!” Lui Sorin Ioniță i se pare deosebit de comic că, din Transnistria, vin acuzații că Șevciuk nu de teamă că va fi asasinat a șters-o în Moldova, ci pentru că i s-a ridicat imunitatea parlamentar, deci ca să nu fie cercetat pentru coruppție, și anume ceva cu contrabandă. Or „acuzarea cuiva la Tiraspol pentru contrabandă e tare de tot: ca şi când conducerea bordelului anchetează una din fete pentru prostituţie”, scrie comentatorul. Ce e de făcut? Pentru liderii de la Chișinău, s-ar părea că cel mai urgent este să găsească modalitatea ca fostul lider transnistrean să „fugă” în Germania la soția lui, de unde firește că „n-ai cum să-l ceri înapoi dacă nu știi cărui stat aparține”.
Tot pe contributors.ro, Dragoș Filipescu distinge mai multe categorii de unioniști în Republica Moldova. Conform sondajelor recente, ei ar reprezenta interesele a circa 25% din electorat, dar încă nu lucrează împreună, iar în România se știe foarte puțin despre ce întreprind. Unii sunt unioniști pe față și asumați. Sunt adulți și vârstnici, dar mai ales tineri sub 30 de ani, încă studenți, alții absolvenți, mulți dintre ei formați la universități din Romania sau chiar din Europa de Vest si SUA, aflati la inceput de cariera sau avand déjà propriile afaceri. Aceștia organizează și animă manifestațiile pro-unioniste. Ar mai fi „unionismul cu ambiguități”, ilustrat de noul partid al Unității Naționale, condus de Anatol Șalaru și Nina Guțu, iar onorific – de Traian Băsescu. Apoi „unionismul” absent din preocupările unor lideri politici pro-occidentali – cazul Maia Sandu – și, în sfârșit, anti-unonismul direct, de tip Igor Dodon, și Renato Usatîi.